Brazilia, spune ce simți!

La Buenos Aires, ca și la Belo Horizonte, ziua de 8 iulie se apropie de final. În redacții, în baruri sau acasă, argentinienii așteaptă febrili semifinala cu Olanda și râd de tragedia vecinilor și rivalilor lor brazilieni. „Decime que se siete”, adică un joc de cuvinte care pornește de la  „Spune-mi ce simți”  și se traduce prin „Spune-mi cum e să iei șapte”, este titlul malițios dat de cotidianul Ole după unul dintre cele mai bizare meciuri din istoria Mondialului. E adaptarea unui vers dintr-o piesă cu un ritm obsedant, cântată și viralizată în ultimele săptămâni de Aguero și de instalatorii din Buenos Aires deopotrivă, care le amintește brazilienilor de victoria Argentinei cu 1-0 la Coppa del Mondo 1990.

Argentina se bucură încă de pe urma unui meci câștigat acum 24 de ani printr-un gol al lui Caniggia. Versurile abundă în ironii. Brazilieni sunt întrebați cum se simt să-l vadă pe „tăticul” lor Maradona pe micile ecrane pe timpul acestui Mondial, iar la final trebuie doar să asculte cum Messi va câștiga Cupa Mondială pe 13 iulie 2014, chiar pe Maracana.

Azi, după ce Dante, David Luiz și ceilalți băieți plătiți cu milioane pentru a alcătui apărarea de bufoni a Braziliei au fost răstigniți de nemți, versurile se vor auzi și mai tare, de la Buenos Aires la Sao Paulo și de la Rosario până la fermele singuratice din pampas. Argentina se bucură ca și cum Messi, nu Muller, a umilit Brazilia la ea acasă.  Maradona tocmai le-a arătat brazilienilor pe rețelele de socializare 7 degete și toată țară se pregătește de finala cu Germania de duminică fără a mai ține prea tare cont că diseară e semifinala cu Olanda. Va fi, în fond, marea revanșă pentru acel nefericit 0-1 din 1990, când campioana mondială pierdea în fața RFG titlul obținut de Maradona în Mexic.  Despre asemenea momente însă, la Buenos Aires nu s-au compus versuri.

În timp ce Argentina zumzăie ca un stup stârnit, în Brazilia depresia nu se mai măsoară în tăcerea asurzitoare, „cea mai stridentă liniște din istoria fotbalului”, așa cum a descris un eseist uruguayan momentele de după golul marcat, în 1950, pe Maracana, de compatriotul său Ghiggia. E clar, țara cu cel mai spectaculos dar și cel mai naiv fotbal e blestemată să nu câștige titlul mondial la ea acasă, însă brazilienii au înghițit pe 8 iulie 2014 o pilulă cu o substanță necunoscută. Pe gâtlejurile lui Luiz, Gustavo și Julio Cesar, băieții aceia pe care i-ați crezut gladiatori la intonarea imnului, dar și pe cele ale bieților copiilor plini de speranțe aduși de tații lor în tribune, a rămas un gust amar de fiere, de umilință care nu va trece multă vreme. De coada Braziliei lui Pele, Vava, Garrincha, Rivellino, Tostao, Zico, Socrates, Dunga, Romario, Cafu și Ronaldo, niște nefericiți cu cârlionți au atârnat o tinichea în care vecinii argentinieni, dar nu numai, vor bate un ritm îndrăcit decenii de-a rândul.

Brazilia din tribune a gustat cucuta grațios. La 0-7, toți spectatorii au început să aplaude jocul europenilor veniți de peste Ocean să le distrugă meticulos, cinic, carnavalul. La Buenos Aires, probabil se chiuia. Acum, o dată încheiat acest turneu final, Brazilia din afara stadioanelor va vrea să-și regleze conturile cu președintele Dilma Rousseff și cu politicienii care au golit bugetul de stat de 10 miliarde de euro pentru a-i așterne masa lipsită de fiscalitate lui Sepp Blatter și băieților săi deștepți de la FIFA. O Globo scrie că insultele scandate în afara arenei din Belo Horizonte la adresa președintelui femeie al Braziliei, care acum 12 luni avea un procent de popularitate 65 la sută, au fost fără precedent. În octombrie, decontul Mondialului va veni la alegerile prezidențiale.

Până atunci, brazilienii se vor așeza resemnați în fața televizoarele și vor experimenta ce simt văzându-l pe Messi în semifinala cu Olanda, cu speranța că băiatul de la Barcelona nu va mai călca duminică pe gazonul de pe Maracana. În caz contrar, tinicheaua care le atârnă de coadă va răsuna și mai sinistru în ritmul drăcesc al lui Brasil, decime que se siente...