Ultima decizie luată de Alex Ferguson în cei 27 de ani de mandat pe banca lui Manchester United s-a dovedit un eșec răsunător. Alesul scoțianului, omul lăsat moștenire și acceptat ca atare de conducere și de fani, compatriotul său, David Moyes, a fost dat afară după doar 51 de meciuri. Măsura de avarie luată înainte de finalul unui sezon în care United a pierdut de 11 ori în Premier League și a ieșit din cursa pentru fiecare trofeu demonstrează că timpul din acest secol nu mai are răbdarea din cel precedent. Ferguson nu a produs nimic la United în primii 3 ani ca manager, dar a fost salvat de o Cupă, în 1990. Ulterior, a devenit Cavaler al Imperiului Britanic, legendă vie, statuie la intrarea pe Old Trafford și monarh absolut care lasă un favorit pe tron, deși feblețea sa nu câștigase niciun trofeu până la vârsta de 50 de ani.
Demiterea lui Moyes a declanșat goana după aflarea numelui succesorului. Nimeni nu mai are timp să se întrebe dacă scoțianul în care Ferguson a văzut ceva avea sau nu acel „ceva”. Ca o comparație, managerul lui Liverpool, Brendan Rodgers, nu a produs nimic în primul an pe Anfield Road, dar acum, în doar al doilea sezon, este la 3 meciuri distanță de a aduce clubului primul titlu după o așteptare chinuitoare de 24 de ani. E adevărat, Rodgers a luat-o pe Liverpool de pe locul 7, Moyes a primit pe mână o campioană.
Lui Moyes i se reproșează multe, Daily Mirror a făcut chiar o listă cu 13 păcate majore, printre care faptul că nu a păstrat niciun membru din stafful lui Ferguson, nu a transferat niciun jucător important în prima lui perioadă de achiziții, a irosit 27 de milioane de lire sterline pe Fellaini, favoritul său de la Everton, nu a început reconstrucția unei echipe îmbătrânite, a pierdut timpul visând la aducerea lui Bale sau Ronaldo, a condus personal fiecare antrenament, deși avea o armată de secunzi, nu a câștigat simpatia vedetelor din vestiar și nici pe cea a fanilor din tribune. Pe scurt, un dezastru. Dar întrebarea rămâne. Ce ar fi făcut Moyes dacă ar fi primit încă un sezon?
Jucător crescut de Ferguson, Gary Neville este acum unul dintre analiștii Sky Sports cei mai apreciați. Limbajul său e viu, părerile lui nu sunt născute din dorința ipocrită de a mulțumi pe toată lumea, Neville este cam ce reprezintă Basarab Panduru pentru analiștii sportivi din România. „Chiar cred că, atunci când îi oferi unui manager un contract pe 6 ani, acesta merită să-i acorzi o șansă și timp. Stăm acum și ne uităm la lumea conducătorilor din fotbal, o lume nebună, o lume absolut nebună în care un manager este demis în medie la 12 luni. Chiar am crezut că Manchester United este un club diferit și că va rămâne pe această poziție, contrar celor ce se petrec acum în fotbal. În urmă cu 20 de ani, obișnuiam să râdem de italieni și de modul ridicol în care se purtau cu antrenorii, dar am ajuns și noi aproape obișnuiți cu aceste practici”, e declarația lui Neville, o radiografie curajoasă a cândva conservatorului fotbal englez, atât de lăudat până la venirile lui Abramovici, Glazer și a celorlalți investitori străini din Premier League.
În iunie 2013, după retragerea lui Ferguson, acțiunile clubului au scăzut până la 11,062 de euro bucata, apoi au început să crească în debutul mandatului lui Moyes. După primele rezultate slabe, prețul a pornit-o din nou la vale, într-un ritm lent, atingând pe 20 februarie 2013 cel mai scăzut nivel din ultimul an, 10,266 euro pe acțiune. Culmea, deși prăbușirea sportivă a clubului a continuat și după acest moment, acțiunile au început să crească. Motivul e simplu. Manchester United tocmai semnase cel mai important contract cu un producător de echipament sportiv din istoria fotbalului, 600 de milioane de lire sterline pe următorii 10 ani. Capacitatea de business a clubului n-a fost afectată imediat de rezultatele proaste, însă în afaceri timpul costă bani. Profitul trebuie să crească de la an la an, iar Moyes nu s-a angrenat imediat în acest ritm infernal. Deși nimeni nu va ști asta vreodată, există teoria că, dacă ar fi primit timp, scoțianul ar fi fost în stare să construiască o altă echipă mare. Ferguson a avut nevoie de 3 ani, o perioadă inacceptabilă după standardele moderne ale unei companii care are ca obiect de activitate practicarea fotbalului.
PS – Pentru cei îngrijorați de impactul tot mai mare al finanțelor asupra fotbalului există alternativa unei echipe a suporterilor. Nemulțumiți de modul în care familia Glazer a cumpărat clubul lor favorit, câțiva fani ai lui Manchester United au fondat în 2005 FC United of Manchester. Clona semiprofesionistă evoluează acum în liga a șaptea și păstrează încă tradiția unui club britanic de acum jumătate de secol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER