Românii au ales calea patriotismului de duzină, a sentimentalismului față de un om care, le place unora să creadă, îi reprezintă într-un fotbal tot mai inaccesibil. Nu fac parte din această categorie. Indiferent de câte milioane de euro i-a băgat lui Raț în buzunar, un antrenor care își face un jucător „nesimțit” și-l acuză de eșecurile echipei în fața pupilelor holbate ale camerelor video e doar un învățător lipsit de echilibru, aflat mereu în căutare de perciuni buni de smuls.
Nici nu mai contează dacă Mircea Lucescu și-a cerut sau nu scuze pentru golul sărac cu duhul marcat de Luiz Adriano în Danemarca. De fapt, nimeni nu știe dacă explicația sa a vrut să fie un gest cavaleresc sau unul echivoc, de genul celor pe care le vedem zi de zi în fotbalul nostru atât de blamat de Lucescu. Altceva a scos capul dintre cuvintele românului devenit un fel de dictator în Ucraina, ceva hâd, înviat parcă dintr-un trecut pe care cel poreclit „Il Luce” îl vrea îngropat pentru totdeauna. Citiți cu atenție!
„Unii (n.red. – dintre jucătorii lui Șahtior) au vrut să se dea la o parte, alții nu. Nu puteau să-i lase să ia mingea și să se ducă până în poartă cu ea, cum s-a mai întâmplat. Sunt profesioniști, au știut ei cum să-i lase pe danezi să dea gol„.
Mai citiți o dată! Lucescu ne vinde imaginea unui pudic în estetica fotbalului. Cum se putea ca Raț și Srna să se dea pur și simplu la o parte și să-i lase pe băieții de la Nordsjaelland să dea un gol moral, absolut necesar? Nu, Raț și Srna au fost, citez din Lucescu, „profesioniști” și au interpretat o scenetă penibilă, adică au dat senzația că golul a fost pe bune! Cheia este aici: „Au știut ei cum să-i lase!”. După orice regulă, declarația este pur și simplu scandaloasă! Unul dintre antrenorii de top din Europa ne vorbește despre știința jucătorilor de top din Europa de a lăsa echipa adversă să dea gol. Întrebarea este de unde au știut? Să nu ne grăbim cu răspunsul, deși logica elementară ne spune că „din practică”.
Acum vreo 6 ani, Mircea și Răzvan Lucescu se pregăteau de o emisiune în direct la Sport.ro. Urmau să discute despre sezonul incredibil în care Steaua și Rapid au jucat în semifinala Cupei UEFA. Pe fețele lor se atașa un strat de pudră, invizibil la televizor, dar fără de care defectele fizice ale unui om, accentuate de luminile puternice dintr-un studio, ar părea de nesuportat. Cei doi erau în mijlocul acestui proces de cosmetizare, numit machiaj. Nu știu dacă ați observat, dar atunci când Luceștii sunt împreună într-un mediu relaxat, Răzvan are acea mină de adolescent ușor jenat de vorbăria lăudăroasă și de atitudinea exagerat de drăgăstoasă a tatălui. La fel îl asculta și în acea seară, până când Mircea Lucescu a proclamat cu un zâmbet misterios că „dacă nu eram eu, nu mai exista parcursul Eurofantastic al Rapidului”. Cei prezenți în încăpere jură și acum că fiul a zâmbit și el, dar încurcat, apoi n-a mai spus nimic.
Ce prezenți în toamna lui 2005 la Donețk, la meciul Șahtior – Rapid 0-1, sunt convinși și astăzi că, la golul lui Măldărășanu, fundașii de atunci ai lui Mircea Lucescu „au știut ei cum”, așa ca profesioniștii. După joc, Răzvan Raț spunea: „Nu s-a pus nici un moment problema unui aranjament. Suntem profesioniști, jucăm în Cupa UEFA și nu ne puteam permite să facem o asemenea prostie. Suntem plătiți să jucăm fotbal, nu teatru„. Fotbalul este frumos și pentru asta! Peste ani, te confruntă cu propriile vorbe și atunci nici măcar un profesionist în machiaj nu te mai salvează!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER