Crezi despre tine că ai talent? Ai dat vreodată cu piciorul în minge? Ai pe cineva care te recomandă sau care ar avea ceva de câștigat de pe urma ta? Atunci vino între 27 ianuarie și 7 februarie în Spania, la Estepona, un orășel situat între Marbella și Gibraltar, pe AP 7 (Autopista del Mediterraneo) și noi îți garantăm că te băgăm într-un meci neoficial cu Polonia și apoi te facem jucător de bază. Persoană de contact: Victor. Semnalmente: înalt, brunet, cu breton de adolescent a la Pițurcă. Ia-ți cu tine legitimația de la club să le-o arătăm ziariștilor când or să întrebe dacă nu cumva ești un impostor.
Acest anunț ar fi picat numai bine, ieri dimineață, la ora 9, pe siteul www.frf.ro. Mulți români, printre care garantat și expați de-ai noștri din Spania, ar fi venit peste 10 zile la ușa hotelului în care va sta ceea ce băieții de la federație numesc lotul României pentru meciul cu Polonia. Normal că doritorii nu ar fi avut nicio șansă pentru că locurile sunt deja ocupate de doi cu nimic mai presus decât ei. Unul e Găman, Valerică pe numele lui de botez, dar de aici nu se propagă nicio emoție, Pițurcă le-a tocit deja nervii fanilor naționalei cu acest băiat. Surpriza vine pe postul de fundaș lateral. Nici mai mult, nici mai puțin decât Ștefan Bărboianu va îmbrăca tricoul galben, sau roșu, în amicalul cu Polonia.
Bărboianu, 25 de ani, e colegul lui Găman de la Astra, mutată de lângă „Bolovani” la malul Dunării, și nimic mai mult. Nu vă obosiți să găsiți alte informații despre el, în afară poate de faptul că și-a dat un autogol în finala de Cupă din 2011, Dinamo – Steaua 1-2. Singura referință prin care s-a făcut cu adevărat remarcat Bărboianu este eticheta de „trădător” pusă de fostul lui angajator, Adrian Mititelu. Erau de fapt „trădători” pentru că erau doi, Bărboianu și Găman. Trădarea ar fi avut loc în favoarea lui Victor Pițurcă, cel care acum îi ia de mânuțe și îi împinge părintește în față, așa cum un șef de CAP numit într-un post important la oraș își aducea protejații zootehniști cu el.
Singura consolare în această poveste tipic românească e că amicalul cu Polonia nu va conta pentru palmares, adică leucoplastul folosit de Bărboianu să-și prindă apărătorile nu o să intre în statistici. Sincer, mă bate gândul să mă prezint și eu pe 27 la Estepona și, văzând jocul derutant al lui Bărboianu, sper măcar la un loc pe bancă. Nu prea știu pe cine ar trebui să trădez și nici cât m-ar costa, dar dacă prind un contract la Tobol Tobolsk sau la Potol Potolsk am convingerea că binefăcătorul meu va avea sigur de câștigat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER