Să joci pe stadionul Karaiskakis cu tribunele goale este ca și cum ai coborî în mijlocul iadului și ai descoperi că toată lumea a migrat în masă, lăsând un loc pustiu. Nu tu torțe, nu tu petarde, nu te huiduie nimeni, nici un cântec reluat iar și iar până la obsesie.
Victor Pițurcă are reputația de a obține victorii importante în deplasare în cele mai bizare moduri cu putință. Mai țineți minte acel 1-0 de la Porto, cu Portugalia lui Figo, obținut dintr-un șut al lui Dorinel Munteanu după ce Stelea a apărat un penalty? Sau acel 1-0 de la Istanbul, cu portarul turc Volkan în rol de adversar generos? Ultimul 1-0 de pe listă, acest 1-0 în infernul transformat în cofetărie, smuls printr-un gol al lui Marica apărat cu disperare după eliminarea aceluiași Marica, ne îndeamnă din nou la visare. Ne închipuim din nou că avem o echipă mare, un antrenor care-și domină tactic adversarii, uităm retururile acelor meciuri. Ne imaginăm că suntem la următorul turneu final, dar realitatea ne trezește brutal din reverie.
Din Franța nu vom lipsi. De fapt, de la Euro 2016 nu prea ai cum să lipsești. În condițiile în care se califică aproape toate echipele din grupă, ai nevoie de niște înfrângeri istorice cu Feroe pentru a sta acasă și peste doi ani. Până atunci însă, România și-a făcut plimbarea spre turneul final și mai plăcută.
Ca să fim sinceri, nici noi nu ne așteptam ca grecii să ne însoțească pe drum timp de 90 de minute, oferindu-ne băuturi răcoritoare, ținându-ne umbrela să nu ne plouă, în loc să ne trântească aspru cu nasul în gazon, așa cum s-a întâmplat în noiembrie. Ce diferență între meciul de acum 10 luni și cel de duminică seară. Grecia lui Fernando Santos, o echipă arțăgoasă, dură în tacklinguri și neobosită în pressing, s-a întors de la Campionatul Mondial din Brazilia o umbră lungă și obosită. Atunci a intrat pe mâna unui italian manierat, dar ocolit de duhul învingătorilor. Odată cu retragerea lui Karagounis, spiritul de luptă al campioanei europene din 2004 pare că a intrat într-o perioadă de tranziție care a picat la țanc naționalei României, aflată de 6 ani în căutarea unui nou turneu final.
„Echipa lui Ranieri e scurtcircuitată”, au scris jurnaliștii greci la pauza meciului cu România, înainte ca Marica să fie eliminat. După ce a rămas cu un om în plus, echipa italianului care nu a câștigat niciodată un titlu de campion la cluburile pe care le-a antrenat a părut de-a dreptul sedată. Cum ar fi arătat meciul dacă Ranieri nu era selecționerul Greciei? Jocul ipotezelor e tentant, dar mai bine să-i lăsăm pe greci să-l joace.
Noi avem alte ipoteze de luat în calcul. Pleacă Pițurcă? Pe mâna cui ne lasă? Reporterul Digi Sport, Viorel Grigoroiu, n-a avut curiozitatea de a-l întreba imediat după meci, dar poate că și în cazul lui e vorba despre o reverie. De ce să plece Pițurcă în acest moment, când am putea avea geneza unei generații excepționale? Pentru cei care nu gustă idealismul, explicația la întrebarea de mai sus este într-o propoziție rostită chiar de Pițurcă: „Echipa gazdă a suferit la capitolul fizic și la concentrare”.
Da, grecii au suferit. Da, dacă suntem cinstiți, nici noi n-am jucat mare lucru, dar am știut cum să ne apărăm în fața unor umbre. Și da, ne pregătim să mergem în Franța, unde va veni toată lumea, nu doar lumea bună, cu cățel, cu purcel. Doar pescarii din Marea Nordului vor rămâne acasă. Întrebarea este: va veni și Pițurcă? Ce vom fi noi fără el?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER