Poate părea de necrezut după ce ai văzut știrile tabloide pline de maneliști, interlopi, dezacorduri, haine țipătoare cu etichete Armani sau Dolce&Gabbana și fete îndoielnice, dar lumea lor arată și altfel. Neașteptat de mulți fotbaliști știu să citească și să scrie corect românește. Îi fascinează tainele vieții nu doar în sensul carnal și, totuși, se tem să vorbească despre ele dintr-o rușine născută din prejudecata că sunt doar niște tâmpiți.
Alții sunt revoltați de practicile din fotbal, însă nu vorbesc tot de frică. Neplătiți cu lunile de finanțatorii lor, își urmăresc anumiți colegi de vestiar cum primesc regulat bani după meciuri dubioase, văd cum antrenorii le fac unora semne discrete pentru a mai primi sau a da un gol, două, câte e nevoie pentru ca lucrurile „să iasă bine”, dar țin totul pentru ei. Dacă ar deschide gura, numele lor ar fi radiate total din fotbal.
Scena viscerală din thrillerul Sicario, în care agenții FBI dau buzna într-o cabană de frontieră folosită de traficanții mexicani de droguri, li se potrivește de minune fotbaliștilor români. Ei sunt ca niște cadavre cu pungi de plastic legate peste cap, ascunse după pereții curați scăldați în lumina soarelui. Nimeni nu suspectează grozăvia de dincolo până când gloanțele nu demască accidental ascunzătoarea infernală.
Diferența este că fotbaliștii români zidiți de prejudecăți și de finanțatorii lor după plăcile de rigips sunt vii. Ei respiră, aud, văd, simt. Uneori visează, dar de cele mai multe ori au insomnii. Atunci, încearcă să contacteze lumea de afară. E cazul mesajului primit marți noaptea, la ora 3, pe mesageria contului de Facebook.
„Este 3 dimineața. Când majoritatea doarme ( obosiți după ore, zile, ani de munca), eu îmi doresc să fac ceva, însă ce anume? Ce ar putea încerca un om care a făcut fotbal, a învățat fotbal pentru a fi bun în ceea ce face, dar, paradoxal, după 20 de ani de fotbal, nu a lucrat o singură zi. Toți te întreabă unde ai lucrat și ce știi să faci. Și totuși nu pot să regret că am fost corect și dat la o parte de oamenii slabi , duplicitari, când a trebuit să mimez o repriză de fotbal !!! M-am trezit brusc la realitate și nu din cauza somnului. Pentru 45 de minute trebuia să mă prefac că nu știu să dau cu piciorul în minge, că nu știu să fac o preluare doar de dragul unui antrenor, președinte, finanțator avid după un câștig rapid, acela de a paria împotriva propriei echipe. Pentru unii să facă team building 3 luni, ca apoi să aducă bani de acasă. Că sunt datori firmei dacă vor să se angajeze în altă parte, pentru că patronul era „sponsorizat” de un cămătar :))))) Tata a fost strungar, mama lucra la Fabrica de pălării din Timișoara. Se pricepeau la fotbal ca și Ponta la subiectul Diaspora ( că tot sunt acum acolo) și ajunsesem pe un teren de fotbal dincolo de ecranul televizorului, însă nu a meritat. Puține plăceri pentru doar câteva momente. Îmi invidiez prietenii că merg la serviciu și că se pricep în ceea ce fac, dar mai ales că au 20 de ani pe cartea de munca..NEAȚA !!! Zâmbiți, că ar fi putut fi mai rău : P„
Acum 1139 de zile, insomniacul Marius Postolache, pe atunci fotbalist de prima ligă, declara public că a ieșit de pe teren într-un amical din Antalya – locul misterios în care au avut loc și cele două amicale ale Stelei anchetate în Singapore. Era forma supremă de protest față de „piesa de teatru” la care participa de bună voie echipa sa, Voința Sibiu. Meciul trebuia să se termine 3-0 pentru Cracovia Krakow și s-a terminat 3-0. Finanțatorul avid era un anume Ioan Hămbășan, un afacerist mărunt cu legături care duceau până la primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis. Câțiva dintre colegii lui Postolache din acea după-amiază s-au retras din cauza vârstei, dar cei mai mulți joacă în continuare fotbal. Denunțătorul, în schimb, deși perfect sănătos, nu a mai jucat din acel moment niciun minut.
Ilie Dumitrescu și Gabi Balint îi povesteau acum câțiva ani jurnalistului Costin Negraru că, după retragere, s-au visat fotbaliști. Șocul în cazul lui Balint este resimțit chiar și acum, la 20 de ani după: „Pentru mine a fost cumplit! Una e să ai o retragere planificată și alta e să îți spună doctorul că nu mai poți să joci. Mi se întâmplă și acum să visez că echipa intră pe teren și eu nu îmi găsesc o jambieră sau se întâmplă ceva și nu pot să ajung pe teren. Probabil se întâmplă asta și din cauza faptului că am suferit enorm atunci când a trebuit să renunț”.
Balint s-a retras din cauza organismului la 30 de ani. Noaptea, în vis, subconștientul încearcă să îl lege de un destin neîmplinit. La o vârstă mai mică, 29 de ani, Postolache a fost retras de organizația care controlează fotbalul românesc aidoma cartelurilor din Mexic. Sinaloa, Tierra Caliente și Tamaulipas trafichează droguri, Cooperativa care nu s-a desființat – nu vă amăgiți! – trafichează puncte și viețile unor tineri. Cei care nu respectă regulile nu sunt mutilați și atârnați de poduri, dar destinul lor este ciopârțit. Insomniile sunt doar un simptom.
Acum câteva luni, Postolache s-a întâlnit într-un mall cu foști colegi de-ai săi care acum joacă la o echipă aflată în lupta pentru titlu, cu un joc apreciat de toată lumea. Unul dintre ei i-a spus la finalul discuției purtate în termeni destul de reci: „Vezi dacă ai fost prost!? Cine dracu” te-a pus să vorbești?”. Deși are iz de scenariu de film cu gangsteri, scena este autentică.
În ultimul deceniu, marea abilitate a sistemului a fost să facă publicul să creadă că nu mai există. Că s-a topit odată cu ieșirea lui Pădureanu, Pinalti sau Sechelariu din scenă. Totuși, ani după an și rând după rând, alți portari, fundași, mijlocași și atacanți tineri erau îndesați, cu pungile pe cap, în spatele paravanului proaspăt văruit.
V-ați deprimat, nu-i așa? Mai aveți puțină răbdare. Nu e nevoie decât de un glonț rătăcit și de un pic de curiozitate pentru ca mumiile din pereți să fie descoperite. Spre deosebire de sărmanii mexicani asfixiați, cadavrele din fotbalul românesc sunt vii și, întrebate de cineva interesat să afle adevărul, vor accepta să și vorbească.
Neața, șefi ai sistemului! Vorba lui Postolache, zâmbiți, poate să fie și mai rău! Scenă terifiantă din filmul Sicario, cu victimele traficanților de droguri ascunde după ziduri de rigips
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER