De ce râzi, Victore?

6-2, 6-1, 5-2 pentru Soderling. Victor Crivoi se duce pe banchetă ca să aibă de unde să vină înapoi pentru puținele minute pe care le mai are de petrecut pe teren. Are și racheta la el. Acolo stă de vorbă cu căpitanul Andrei Pavel. Apoi se întâmplă ceva ce nu m-a făcut deloc să râd: Crivoi râde. De ce, nu cunosc și nu mă străduiesc să ghicesc.

Îl știu de mult pe Victoraș Crivoi. N-a avut o viață ușoară în tenis. S-a închegat greu ca jucător de prima sută mondială, muncind ani mulți cu bani puțini și fără să aibă de la natură un fizic solid. L-am văzut în meciuri de turneu luptând din răsputeri pentru victorie, cu momente de declic psihic care îl făceau să întoarcă un scor dramatic. Mi se pare un om serios. Așa că nu am priceput cum putea să râdă atunci când mai avea puțin și pierdea un punct prețios pentru România în confruntarea cu Suedia. Într-un meci ATP individual poți să faci ce vrei – poți să râzi de adversar, de tine însuți, de soarta crudă sau de pălăriuța unei doamne din tribună. Te privește. Dar când ești ales să joci pentru supraviețuirea echipei României în Cupa Mondială, când porți răspunderea pentru ce se va întâmpla cu tenisul românesc la anul, în Cupa Davis, eu, unul, nu știu  cum poți să râzi. Și râsul lui Victor venea după ce se predase fără luptă, de la bun început, în fața puternicului Robin Soderling. Păi, dacă e puternic, dacă e finalist la Roland Garros, dacă e nr. 11 mondial… răspund unii. N-are nicio legătură. A fi luptător nu se confundă cu a fi învingător sau învins. Crivoi ar fi trebuit să se agațe de fiecare minge, să tragă cu dinții și la 6-0, 6-0, 5-0 pentru adversar, indiferent cine e el. Fac parte dintre cei care cred că e important cum mori. Dacă ai în față un tanc și în mână doar un pistol, golești încărcătorul foc cu foc. Ce-a făcut Soderling la scorul de 7-5, 6-1, 4-0 pentru el, repet, pentru el, în partida cu celălalt Victor, Hănescu? La un voleu a­­mor­tizat al lui Hă­­nescu, șansele fiind minime să-l ajungă, suedezul a dat drumul unui sprint maxim, la limita rupturii musculare, a atins mingea, dar n-a reușit s-o trimită dincolo. Vă imaginați că făcea același lucru și dacă scorul era invers.

Mai trist decât faptul că am pierdut și vom juca la anul în grupa Euroafricană mi se pare faptul că toți copiii îndrăgostiți de tenis din România au văzut cum am pierdut.