A ajuns fotbalul la Procuratură. Sună ciudat această propoziție, nu numai pentru microbiști. Până acum, problemele fotbalului, chiar și cele mai scandaloase, erau dezbătute de suporteri, de jurnaliști, de finanțatori, de antrenori și jucători. Acum se ocupă de ele procurorii DNA și judecătorii. Cum a fost posibil? Există, cred, o cauză a acestei deraieri catastrofale, care nu ține doar de fotbal, privește întreaga Românie: lipsa spiritului de corp.
Arbitrii de fotbal sunt un corp. Corpul arbitrilor are structuri de conducere, reguli de admitere și de promovare. Are o uniformă și o armă: li se mai spune și cavaleri, cavaleri ai fluierului. Nu are ceea ce francezii numesc ésprit de corps: conștiința apartenenței la o breaslă, la o elită profesională, mândria de a spune ce ești înainte de a spune cine ești. Să ai spirit de corp înseamnă să aperi breasla căreia îi aparții în fața atacurilor nejustificate și denigrărilor din exterior, cât și să fii neîndurător față de abaterile de la codul onoarei comise în interior. Să existe în acel corp destui oameni integri, repere morale și profesionale, care să-i judece și să-i pedepsească pe membrii care compromit corpul.
Or, ce făceau Corpodean, Savaniu sau Lică era secretul lui Polichinelle, bine știut în mediile fotbalistice. Cine să ia însă măsuri pe linie de organizație împotriva acestor „îngeri negri” care spoiau costumul de arbitru? Colegii lor tac chitic de ani de zile, s-ar putea să vedem foarte curând de ce. Șeful Gh. Constantin e, la rândul său, un client de seamă al DNA. Marele fost sindicalist Fl. Prunea așteaptă și el să fie chemat în vizită de stat la aceeași instituție. Cine să fi făcut ordine morală printre arbitri? Mitică Dragomir? Mircea Sandu?
Cred că în fotbalul românesc lucrurile se petrec ca într-o comedie cinematografică britanică din anii ”60. Un spărgător înrăit vrea să-și schimbe viața. Se duce la o instituție care tratează, contra cost, hoția: deschide un seif, iese de acolo o mână înmănușată și îi dă un pumn în gură… Pune mâna pe niște monede de aur care îl fac să urle deoarece sunt încinse în prealabil etc. Părăsește instituția vindecat, dar i se dă un număr de telefon la care să sune în caz de puseu neașteptat de hoție. O vreme se descurcă onorabil, dar în fața unui milion de lire sterline care abia așteaptă să fie ciordit cedează psihic și sună. Când aude de sumă și cât de accesibilă e, îngerul său păzitor cere time-out și își sună superiorul anunțând că nu poate să reziste. Superiorului i se aprind ochii în cap, alarmă, și e nevoit să-și sune șeful. În scurtă vreme, tot Institutul pentru Vindecarea Hoției e contaminat și se așază gospodărește la masă cu hoțul pacient ca să pună la cale un plan solid de găbjire a milionului.
Nu există în fotbalul românesc un spirit de corp al jucătorilor. Nici al antrenorilor. Toți oamenii aceștia fac o meserie cu care câștigă bani, unii nu puțini. Atât. Jucătorii se mută de la un club la altul pe bani mai mulți, antrenorii pot fi înlocuiți și după trei meciuri, așa că grija lor principală e să câștige bani cât mai mulți în timp cât mai scurt.
Așa stau lucrurile și printre jurnaliști, care nu mai sunt o breaslă, ci o adunătură unde orice porcărie care aduce audiență și, deci, bani, e permisă. Și credeți că la profesori sau la polițiști e altfel? Capacitatea de autoreglementare morală a categoriilor profesionale din România tinde în acest moment spre zero. Și atunci, educatorul moral al națiunii devine DNA. O să ajungem să aibă fiecare instituție cel puțin un procuror DNA pe lângă ea, cum era înainte de ”89 securistul de întreprindere…
Citește si alte editoriale ale lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info
„Cine să fi făcut ordine morală printre arbitri? Mitică Dragomir? Mircea Sandu?” – Cristian Tudor Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER