Davidenko – Federer 6-2, 3-1. De la acest scor, Federer a câștigat 13 ghemuri consecutiv. Azarenka – Serena Williams 6-4, 4-0. Apoi Serena egalează la 4, câștigă setul în tie-break după ce e condusă cu 3-1 și meciul cu 6-2 în decisiv. Ce declară Federer după meci? „Am jucat prost în primul set, dar am încercat să rămân pozitiv. Îl știu bine pe Davidenko, are alternanțe în joc. Sunt și eu puțin uimit de cum mi-am revenit”. Serena Williams: „N-am jucat extraordinar, mai ales în primul set, dar am încercat să rămân calmă. M-a surprins și pe mine faptul că am reușit să reintru în meci”. Nici Roger, nici Serena nu s-au lansat în explicații satisfăcute în legătură cu mari manevre tactice prin care și-ar fi dezechilibrat adversarii veniți buldozer peste ei. Ambii nr. 1 mondial își privesc formidabilele come-back-uri cu o anume detașare mirată: „Ia uite, ce chestie…”. Spun doar că au încercat să-și păstreze calmul. Ce se ascunde în spatele acestui calm, al acestei mirări?
Cred că e vorba de același lucru care i-a lipsit lui Nadal, făcându-l să piardă două seturi la Andy Murray înainte să-i cedeze genunchiul pe suprafața dură de la Melbourne. Asta după ce pierduse la Davidenko finala de la Doha de la minge de meci. Pericolul cel mai mare pentru un supercampion atunci când este condus clar de un adversar mai slab cotat este să nu poată uita cine este. Să crească în el o indignare surdă, de nestăpânit: „Ia uite, dom”le, ce dă ăsta, n-are nici un pic de respect, cine se crede, nu știe cu cine joacă, eu sunt cel care trebuie să câștige, de la sine, căci eu sunt eu, nr. 1 mondial”. Astfel de gândiri duc întotdeauna la crispare, nervozitate, forțări neinspirate pe fondul refuzului de a „munci” din greu pentru fiecare punct. Când mingea îi revenea o dată în plus de dincolo de fileu de la Murray, Nadal parcă n-o mai aștepta: „Am lovit ca pe vremuri”, spunea privirea lui, „cu efectul sălbatic al lui Rafa Nadal, și totuși mi-o dă înapoi și mai are și tupeul să vină peste mine cu servici-voleu”. Nr. 2 mondial (încă) refuză să accepte că, în actuala lui stare fizică, nu mai poate câștiga, cu jocul din spatele liniei de fund care l-a făcut celebru, la jucători din Top 5, mai ales pe hard. Și nu își mută jocul cu măcar un metru mai în față.
Serena Williams, în schimb, supusă unui tir halucinant de lovituri năprasnice care intrau la linie ale tinerei Victoria Azarenka, a reușit pur și simplu să uite de sine. Nu s-a simțit jignită, umilită de scor, ea, una dintre cele mai mari jucătoare ale tuturor timpurilor. Și-a văzut de joc ca și cum Williams ar fi fost challengerul, nu campionul, așteptând fisura în jocul ce părea inexpugnabil al bielorusei.
În primul set cu Davidenko, Federer s-a luat de piept cu „Kalașnikov” la capitolul ping-pong pe terenul de tenis. Federer este unul dintre cei mai iuți jucători din istoria tenisului: lovește mingea foarte devreme, foarte în față, de nenumărate ori lovitura lui este drop shot, demivole. Ei bine, David Necăjitul este mai rapid decât el, este cel mai rapid jucător din circuit în clipa de față. La Doha, Federer a refuzat să accepte că la schimburi fulger stânga-dreapta Davidenko e mai tare. A intrat în jocul rusului și a pierdut. Acum, după ce a fost iarăși mitraliat din toate pozițiile un set și jumătate, brusc, a lăsat mândria la o parte: „Oi fi eu Federer, o fi scorul între noi 12-2 pentru mine, dar la tenisul ăsta, acum, Nikolai mă bate”. Așa că s-a apucat să-i distrugă jocul rusului cu mingi mai „moarte” și mai „umflate” pe rever, cu scurte, cu crosuri mai în unghi, toate menite să-l scoată din ritm, căci ritmul este arma letală a lui Davidenko. Și a învins.
Fiecare mare campion a fost cândva un outsider la intrarea pe arena internațională. Tăria lui constă și în a fi capabil să uite anii de victorii, retrăind, atunci când trebuie, starea aceea de forță liniștită când era aproape nimeni în ochii publicului și nu avea ce pierde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER