Înainte de meci, directorul executiv al Clujului, Răzvan Zamfir, se scuza că trebuie să dispară un pic din mijlocul unei discuții. „Mă duc până la poartă să ajut pe cineva să intre la meci”. Oficialul ardelean s-a întors după câteva minute, explicând: „Era un fan al nostru care vine la toate deplasările. Ieri m-am întâlnit în oraș cu el și spunea că nu mai sunt bilete. M-a rugat să îl ajut”.
Clujul are echipă, are stadion, tabelă electronică, dar încearcă prin metode primare să își facă și galerie. PR-ul e personal. Din gură în gură. De pe un deal pe altul. Puștiul respectiv, căci nu avea mai mult de 10-12 ani, nu știa de fotbal la ultima victorie a Clujului în fața Stelei. Acel 2-1 cu Coroian, cu Anca, cu Tilincă. 1.575 de zile. Cifrele astea au alură de carte de istorie și de bătălie a strămoșilor.
CFR-ul își scrie istoria la prezent. Începe să însemne din ce în ce mai mult în geografia fotbalului românesc. Cu câteva minute înainte de meci, când jucătorii încheiaseră încălzirea și se pregăteau să se echipeze pentru a începe meciul, pe tabela dinspre vale se dădeau imagini ce pentru fotbalul clujean echivalează cu epoca frațiilor Lumiere în cinematografie. Începuturi. Pe locul de unde scriem noi acum era un câmp. Spectatorii rezemau încă biciclete de un gard sărăcăcios din fier forjat, Răzvan Zamfir cocheta cu impresariatul, iar puștiul care merge sezonul ăsta în toate deplasările nu avea voie să traverseze singur strada. Despre asta vorbim azi. În ritmul ăsta, peste alți cinci ani, în Gruia se vor schimba și mai multe, dar va rămâne mereu un aer patriarhal, o liniște a locului, o bonomie și, da, un farmec. Farmecul fotbalului de dragul fotbalului. Indiferent că te bate Steaua mereu sau că o bați tu o dată la cinci ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER