Mult așteptat, primul meci al naționalei cu Lucescu junior antrenor a confirmat așteptările pe micuțul stadion de țară al lituanienilor. După primele minute, o voce, partizană selecționerului, decretează: „Hai, măi, că s-a schimbat ceva!”. Un dinamovist răspunde amar de undeva din spate, expirând cu năduf, odată cu fumul de țigară: „Parcă e Brașovu” cu Dinamo…”. Adevărul că naționala asta e mai rea. Are un joc mai închegat, mai lucrat. Au apărut devierile… Mingile lăsate… Are tupeu, face presing, lasă mingea pe jos, schimbă pozițiile și aleargă mult mai mult. Apostol e peste tot și își bagă capul și nu numai în adversari. Îi vedem bandajul și îi citim pe buze. Dar contează prea puțin ce se spune. Contează ce fac. Toți. Se bat și au atitudine! Ghioane ține și el elegant mijlocul, iar Mara pendulează cu râvnă. Tănase nu mai strălucește, pentru că sunt și ceilalți în joc. Experimentatul Dănciulescu are trac. Își dorește enorm, dar Marica îl suplinește și preia responsabilitatea finalizării. O bară și un gol. Ploaia de centrări îi sâcâie pe Coman și pe ceilalți, dar rezistăm chiar dacă după meciul ăsta nu mai știm dacă autul e corner sau cornerul e aut. Răzvan Lucescu a reușit la primul meci ca antrenor să facă România să arate ca o echipă. Marele paradox? Pe teren au fost 11 jucători de la 11 formații diferite… Dacă după o săptămână de antrenamente, tricolorii arată așa, se poate spune că semnele sunt mai mult decât îmbucurătoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER