Imaginile văzute ieri la Severin vin din alte vremuri și provoacă nostalgie. Nu este vorba de tenta electorală și de culoarea fularelor distribuite „accidental” la intrare. Impresionează imaginile cu un stadion umplut la refuz și cu oameni mergând la meci. Amicalul arhiplin al Craiovei cu Drobeta e ca o fotografie cu valoare sentimentală inestimabilă scanată și rătăcită în folderele cu poze digitale. Ne lipsesc mult clișeele acestea. Înainte de rezultatele cu orice preț pe tabelă sau în clasamente, miza cea mare ar trebui să o constituie readucerea oamenilor în tribune, astfel ca publicul și entuziasmul de la Turnu Severin să fie repetabile. Pur și simplu avem nevoie de oameni în tribune. Faptul că Universitatea Craiova nu are ce să caute în Mehedinți altfel decât în vizită e altă discuție. Cu tot respectul pentru ce a făcut Mititelu acolo și cu toată nedumerirea față de perpetuarea intereselor mărunte care lasă simbolul Olteniei să agonizeze la prezent. Nici măcar la perfect simplu!
Meciul Stelei și cel al Timișoarei de azi s-au banalizat și din cauză că patronii au dat semnalul că sunt neinteresante deoarece banii nu vin decât din câștigarea campionatului. Cu șanse teoretice și la mâna rezultatelor indirecte, nu mai depindem de noi, și poate de aceea stăm și ne mirăm acum când mai vedem extratereștri umplând stadioane. Asta ne stă teoretic în putință.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER