Stoichiță a fost obligat să aleagă să nu piardă pe mâna lui. Fără apărare. La propriu și la figurat. În această ipostază s-a aflat Stoichiță în această perioadă, iar „agresorul” a fost Becali.
O dată pentru că a refuzat să accepte aducerea unor fundași adevărați în pauza competițională și a doua oară că a stricat totul prin presiunea exercitată asupra băncii tehnice. Și asta tocmai când Steaua revenise pe primul loc. Abil până acum, Stoichiță nu a mai găsit forța de a-i face față patronului și a cedat.
A început să facă o serie de compromisuri. L-a scos din echipă pe căpitanul Petre Marin „pentru a-l proteja”, a acceptat să folosească un cuplu de mijlocași centrali în care nu credea: Ovidiu Petre – Toja și ieri a culminat prin retragerea lui Ovidiu Petre în apărare. Toate mutările semnalate, invocate, impuse pe ton răstit de Becali.
Prima repriză a jucat ca Becali, în a doua a încercat să ia meciul pe cont propriu. Prea târziu, diferența fusese făcută. Și ca totul să fie complet, Baciu și Zapata au făcut cadou dinamoviștilor golul doi. Dinamo? Exact ce trebuie într-un meci pregătit bine de Țălnar și interpretat fără greșeală de N’Doye și ai lui. Pentru a putea fi campioni au nevoie de constanță, concentrare și continuitate în rezultate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER