Steaua dovedește iar că nu are maturitatea de a gestiona momentele delicate. De la patronul care părăsește ostentativ tribuna cu treizeci de minute înainte de final până la antrenorul care face iritat o schimbare după o jumătate de oră, de ca și cum un jucător, indiferent de numele lui, poate arăta ceva în contextul în care echipa nu joacă.
Lipsa răbdării, dar și a comunicării în interior întrețin această stare de incertitudine și de iritare. Asamblată peste noapte, cu mulți jucători veniți pe parcursul competiției, o echipă nu are cum să arate forță ori constanță într-un timp atât de scurt. Un grup adevărat trebuie să știe să învețe și din înfrângeri. Asta nu (mai) poate Steaua să facă și, pentru a redeveni o campioană, are nevoie să perceapă și să trateze eșecurile ca pe niște accidente.
Presiunea exercitată din interior, de multe ori artificial, dă cele mai mari bătăi de cap. Mai ales dacă lucrurile nu sunt clare nici în structurile de conducere. Permanenta luptă pentru putere, războaiele de culise și intrigile au făcut parte din cotidian în ultima perioadă. De altfel, și discuția de ieri, dintre Levi și Becali, despre care colegii mei relatează în paginile alăturate, stă mărturie pentru această situație. Pe acest fond vine un meci crucial joi la Sofia. Calificarea este la „impuse”, dar pentru asta este nevoie de ceva ce Steaua nu a mai avut parte de ani buni: de liniște. Cam de când echipa câștiga trofee și avea „acasă” cu Ghencea plină meci de meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER