Nu e prima oară când asistăm la alianța aceasta contra naturii dintre Dinamo și Steaua. Văzându-i acum pe Borcea și Becali hăhăindu-se zgomotos și inestetic, mă încearcă același sentiment de lehamite ca și atunci când Copos și Becali se pupau în telecabine. Practic, atunci s-a născut procesul pentru care se bălăcăresc azi cei doi. Irelevant. Oameni mici cu pretenții de mari patroni.
Rapid are ciudata vocație a „hoțului” tâmp. Acela care e prins cu câte un ou furat, și ăla spart, după ce se agață în gardul viu. Ditamai scandalul pentru un punct amărât. Dacă tot sunt încolțiți în halul acesta, măcar să fi avut toate punctele. Așa cum mult mai experimentatele, inclusiv în hoții, Steaua și Dinamo au tot făcut de-a lungul istoriei. Dar nu e o noutate asta. Cel mai mare scandal din istoria modernă a Giuleștiului a fost când Crăciunescu și brigada sa au făcut praf o finală de Cupă în 1995.
Și asta degeaba, că trofeul a ajuns oricum la Ploiești. Nici în 1998, anul în care Copos a fost acuzat că a făcut dealeri Samsung din toți arbitrii, giuleștenii nu au luat titlul. Rapid nu știe să fure. Nu i se potrivește asta și, de câte ori e în ipostaza aceasta, pare atât de nenaturală și este penibilă. Cu Pandurii, Rapid a profitat de greșeli grosolane, e clar, dar de aici până la jaf și cel mai mare furt e distanță mare. În fapt, Borcea și Becali se aliază împotriva lui Dinu Gheorghe, omul la care au râvnit și care a făcut din Rapid un adversar de temut. Din toate punctele de vedere. Inclusiv în culise ori în relația cu arbitrii. Îl pot ataca, jigni, amenința, dar cu Dinu Gheorghe în Giulești, Steaua nu va mai câștiga niciodată la masa verde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER