Cupa României arată și este altfel. Iașiul acela de la centrul terenului indicând orașul unde va avea loc finala, formatul, televiziunea care are drepturile, calitatea comentariului, atmosfera. E o competiție care parcă vrea să iasă din amorțeală. Vorbim despre un trofeu intern, dar și despre o scurtătură spre Europa League. Un meci de luptă marcat de uriașa ocazie a lui N”Doye, fotbalistul care, după ce a trimis cu capul paralel cu poarta goală, a primit încurajările fanilor, dar și titlul de fotbalistul meciului. Returul de la Cluj se anunță a fi unul nebun. CFR își apără ultimele două trofee și seria invincibilității de Cupă ce a ajuns la 14 meciuri, Dinamo vrea înapoi în finală după cinci ani de abstinență în această competiție. La fel cum și meciul de azi dintre Brașov și Vaslui se anunță unul cu miză enormă. Se joacă prima repriză dintr-o dublă la finalul căreia una dintre ele va bifa prima finală din istorie.
Dincolo de România și Cupa ei reinventată, ieri a fost ziua lui Chivu. Căpitanul naționalei a revenit ca titular în tricoul lui Inter. A avut casca pe cap, dar nu a ezitat să se angajeze în dueluri aeriene. La un moment dat se punea problema dacă va mai juca vreodată. Ieri a fost pentru el ca o finală. Și a învins. Acum nici trei luni suferea o operație în care îi erau recompuse oasele craniului, iar azi e la refacere după o nouă victorie. A sa și a Interului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER