Între egalul Stelei cu Red Bull de aseară și cel din meciul caritabil de luni în care Benfica a întâlnit selecționata prietenilor lui Zidane pentru strângere de fonduri destinate victimelor din Haiti a fost o diferență uriașă. Hagi.
Poate e vorba de nostalgie, dar a fost imposibil să nu tresar când l-a înlocuit pe Zidane pe „Da Luz”. Cu câteva minute mai devreme, Kaka îi făcuse loc lui Popescu în echipa stelelor…
La unul dintre puținele meciuri din viața lui în care a fost rezervă, țipătul lui Hagi care cerea mingea s-a intuit, s-a auzit și s-a văzut de după reluările care îl prezentau pe Zidane. Cu numărul 11 pe spate – 10-le i-l luase Zizou – și cu o burtică la fel de nefirească în față, Hagi ne-a încântat ca altădată.
S-a dus în banda stângă. Prima atingere a fost călcâiul acela al lui. Un picior proptit în gazon și celălalt mișcându-se scurt înapoi pentru a lovi balonul ca pe o minge de biliard în piciorul unui coechipier. Au urmat câteva atingeri și mai multe mângâieri ale mingii, camerele fixându-l insistent. Apoi s-a mutat pe dreapta. A centrat șiret, după care ne-a arătat ceva ce ne-a rămas întipărit pe retină și ce nu vom putea uita vreodată. Driblingul acela. Mingea dată în față pe lângă adversarul țintuit. Piciorul drept protejând firesc balonul, privirea ridicată și stângul lovind scurt o minge nedumerită că nu se poate învârti și că trebuie să se ducă așa, ca un proiectil spre poartă. Indiferent de forma carourilor, de croială, de textură. Driblingul pe care toți îl știu, dar pe care nimeni nu îl poate opri decât prin fault. Apoi a aplaudat și a ieșit. A fost boarea de madelaina într-un fotbal rămas mai sărac fără el.
Ieri am văzut Steaua… Un joc încrâncenat și anost de pregătire. Nu ai ce concluzii să tragi și nu îți rămâne nimic întipărit. Vezi doar că au nevoie de fundași, de mijlocași, de atacanți. De identitate și de repere. Și aștepți un dribling și un șut care nu au cum să mai vină. Cine știe pentru cât timp?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER