Prin înlăturarea scouterului, Steaua nu a rezolvat nimic. În niciun caz nu a făcut un pas înainte. Mai degrabă, doi înapoi. Singura echipă din România care avea în organigramă un astfel de angajat a renunțat la el. În ciuda faptului că se vorbea de un veritabil departament cu oameni puși să acopere toate zonele țării și care să colaboreze cu omologii lor din toată lumea. Prin plecarea lui Branco, întreaga conducere își asumă practic eșecul politicii de transferuri. Și aici e vorba, până la urmă, tot de impulsivul patron. Nici măcar în condiții de criză nu poți cere minuni. Fotbalul este un domeniu de investiții unde, poate mai mult ca oriunde, trebuie să ai răbdare. Scoutingul era, alături de crearea unui centru puternic de copii și juniori, baza unei piramide, și în timp rezultatele s-ar fi văzut. Nu scouterul trebuia schimbat la Steaua. Ci politica… Dacă nu regimul. Reușita nu este dată în niciun caz de schimbări arbitrare, ci de continuitate. A ști când și cum să schimbi poate fi cheia succesului. Dacă o faci de dragul de a o face, creând sau, din contră, desființând posturi, nu rezolvi nimic. Asta ar trebui să înțeleagă cel care dă banii la Steaua. Nu Habibou, Mendoza sau Pepe Moreno erau problema. Nici măcar Mario Branco, omul care i-a propus. De vină sunt cei care i-au acceptat și cei care i-au angajat, cei care le-au aprobat contractele, până la urmă. Chestiune de responsabilitate!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER