Steaua atacă fără vârfuri. Sau ia în calcul să o facă diseară cu Fiorentina, miza fiind calificarea în primăvara Cupei UEFA. E o prostie ce se întâmplă. Nu poți să nu îți vezi interesul și să alegi să îți faci inutil ambiția. A „n”-a oară Steaua e o jucărie. Arthuro e de o mie de ori mai fotbalist decât e Becali priceput la acest fenomen. O s-o dovedească. Azi, rolul unui atacant e infinit mai complex decât puterea îndoielnică de înțelegere a unui chibiț, fie el de lojă. Culoarele pe care le făcea fotbalistul brazilian pentru colegii săi, devierile sale, jocul de cap, felul în care proteja mingea îl recomandau ca pe un vârf mai mult decât decent în campionatul românesc. Problema era mai degrabă că nu prea avea cine să îi dea mingea. Arthuro este numai unul dintre multele exemple de fotbaliști îndepărtați discreționar din Ghencea. El completează o listă lungă de jucători gen Thereau, Habibou, Mendoza, Pepe Moreno, cărora nu li s-a lăsat timp de adaptare.
În condițiile unui lot decimat de accidentări, asta apropo de cei care vorbeau cât de echilibrată valoric și numeric este trupa din Ghencea, Dorinel nu avea voie să îl lase deoparte pe atacantul brazilian. Chiar și așa, Steaua trebuie să se agațe de șansa enormă care i s-a ivit pentru a merge mai departe în Cupa UEFA. În numele trecutului, pentru că la fel ca și cealaltă echipă românească din vremuri parcă imemorabile, Rapid, care făcea furori în Europa, roș-albaștrii nu au prezent și nici viitor.
Un ieri trist pentru sportul românesc, cu un Dossey învins greu, dar învins de moarte. Deziluzie și la handbal cu niște fete bătute măr de spanioloaice: sindromul România. Pierdem când ne e lumea mai dragă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER