Inevitabilul

Nu avea cum să se termine altfel. Dacă Gigi Becali avea măcar unu la sută din inteligența sclipitoare de care îl suspectează prin laude la limita lingușelii Dumitru Dragomir, nu ar fi deschis niciodată acest război dinainte pierdut cu fanii. Măcar să se fi uitat la televizor și ar fi văzut că vărul său a plecat și din Giulești, și din „Ștefan cel Mare” după același scenariu. Era probabil mereu în emisie și nu a avut timp să vadă cum a fost alungat Giovanni cu tot cu bodyguarzi în huiduielile – nota bene – nu ale galeriei, ci ale unui întreg stadion. Toată această mediatizare pe care o caută se întoarce împotriva lor. Gesturile necugetate, declarațiile imbecile, inconsistența comportamentală lasă urme în memoria colectivă. Oamenii din tribună sunt barometrul și nu trebuie să citești Le Bon și „Psihologia Maselor” pentru a evita conflicte inutile. Ai nevoie de un pic de bun-simț, dacă decență e prea mult. S-au crezut prea puternici. Autoproclamați Dumnezei ai unui fotbal fără căpătâi, sfârșesc alungați pe ieșirea de incendiu dintr-un fenomen pe care prin mascarada lor l-au inflamat inutil.
După modelul rivalelor, steliștii își demonstrează mândria de a crede în ceva ce banii patronilor, indiferent de numele lor, nu pot cumpăra. Dacă nu reușește printr-o minune să se împace cu fanii, zilele lui Gigi Becali la Steaua sunt numărate.