Mărturia

A privit Inelul de Campion oferit de ProSport, după care a mărturisit că bucuria câștigării titlului cu Urziceniul reprezintă mai mult decât orice altă performanță obținută de el în fotbal. Se întâmpla ieri după-amiază într-un cantonament din mijlocul Bărăganului. Undeva pe câmp, la propriu, la câteva sute de metri de drumul național spre Buzău. „Adică acest titlu valorează mai mult decât golul cu SUA din ”94?!”, e întrebarea care se pune aproape de la sine. „Da, pentru că aici nimeni nu credea că o să facem ceva”. Nici măcar managerul echipei. MM Stoica a recunoscut că nu se aștepta la asta. O jumătate de oră în sala de mese a cantonamentului de la marginea Urziceniului a fost de ajuns. S-a simțit. Din felul cum Narcis Răducan glumea cu Brandan. Din felul sincer în care Balint ori Stan, jucători care nu au bifat niciun minut, erau aplaudați de restul coechipierilor, din uralele cu care a fost primit preparatorul fizic, omul care de regulă chinuie, nu alintă. Unirea e echipa. Au câștigat un titlu la care nu s-au gândit niciodată. Au făcut-o firesc, fără să dea declarații războinice și fără să pozeze în vedete. Nici măcar acum. S-au strâns să mai glumească și să se bucure acolo unde și-au petrecut cel mai mult timp împreună. În cantonament. Acolo unde stau și înainte, și după victorii… Povestea merge mai departe. La toamnă, din cantonamentul acela cu drum desfundat, Dan Petrescu va urca în autocar pentru meciuri de Liga Campionilor. Vrea să joace cu Chelsea, dar mai presus de orice vrea să nu se facă de râs. Și nu se va face, pentru că nu e singur. Unirea… Nu se putea găsi un nume mai potrivit pentru această echipă.