O chestiune de tactică

Decizia lui Pițurcă de a-l lăsa acasă pe Florin Bratu spune foarte multe despre felul în care naționala va aborda turneul final. Prudent, meticulos, organizat. În aceste condiții, renunțarea la atacantul dinamovist pare un paradox, atât timp cât Bratu este cunoscut a fi prin excelență un fotbalist de contraatac, cu tehnică și o execuție în regim de viteză.

Mulți îl vedeau chiar concurent pentru atacantul de careu sau chiar pentru aripa dreapta – acolo unde Florentin Petre pare senator de drept. Bratu a plecat trist de la Mogoșoaia, acoperindu-și dezamăgirea cu ochelari de firmă și lentile mari, „beneficiarul” acestui fapt fiind oarecum surprinzător Marica.

Fundașii au rămas majoritari și se pregătesc să ducă greul. Palisade în fața furiei franceze, italiene și olandeze. Dublări, chiar triplări pentru posturile de fundaș central și mijlocaș defensiv. Justificat, dacă ne gândim că pe Chivu îl doare umărul, pe Tamaș glezna, iar Rădoi „se luptă” constant cu problemele la genunchi. Ne pregătim așadar de un Euro în care vom sufoca spațiile, vom comprima timpul și vom respinge eroic.

Ne rugăm de pe acum să rezistăm presiunii de pe final, implorăm fluierul cine știe cărui arbitru după vreo execuție reușită de Mutu. Rezistăm tentației de a strâmba din nas și mergem pe mâna și norocul lui Pițurcă. Pe „parșivenia” și rigurozitatea sa. Simțim fiorul Euro, gândindu-ne la toate astea și zâmbim când ne amintim că la un moment dat Chivu își ataca „predecesorii” că s-au apărat prea mult la turneee finale. Măcar să îi țină și pe ei gleznele, genunchii și umerii să stea cu cap cu fundul în poartă. E o chestiune de tactică până la urmă…