Conferința asta a lui Becali cu care ne-am trezit peste noapte seamănă izbitor cu scena balconului de la CC din 21 decembrie 89, când Ceaușescu a apărut în fața mulțimii pentru a promite portocale și pensii. Patronul Stelei e speriat. Se vede, se simte… A scăpat lucrurile de sub control și încearcă stângaci să reacționeze. Abonamentele de 1 leu… Prea târziu. Nu mai e nimic de făcut.
Finalul e unul singur, va trebui să plece definitiv sau să rămână, dar să nu mai vină în Ghencea. Becali vrea să respecte legea, vorbește de contramanifestații, face apel la fostele glorii, îi roagă pe jurnaliști, îi roagă pe suporteri.
„Un nou drum pentru Steaua”…Ce drum? S-a înfundat! Nu a avut niciodată un discurs coerent, dar ca ieri nu l-am văzut…Sărea de la o idee la alta. „Nu mai vreau înjurături!”. Huliganul strigă huliganii. Despre asta vorbim…A înjurat ca la ușa cortului în public, a jignit pe toată lumea. A venit momentul să plătească și va plăti mult mai mult decât își închipuie.
„Iert suporterii, gata…las de la mine”. Prea târziu, nu te mai iartă ei pe tine! S-a terminat.
Josnică și referirea la Balint, unul dintre cei care a contribuit direct la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, dar și referirea la suporterii rapidiști. Fals și răspunsul dat lui Bergodi…
Până acum mi se părea forțată comparația cu Ceaușescu, dar acum la aproape 20 de ani de la momentul acela…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER