Verdictul Comisiei de Disciplină în privința suspendării lui Gardoș (10 meciuri e o pedeapsă corectă), tensiunile de la Dinamo și propunerea conducerii de a pleca din Ștefan cel Mare, întoarcerea Rapidului acasă, falimentul în care se află fotbalul românesc (subiect dezbătut în ProSport ieri), acuzele lui Adrian Porumboiu la adresa CFR-ului și a lui Paszkany plus trimiterea telegramelor de convocare pentru Mutu și Tamaș (dacă tot intenționa să-i ierte inexplicabil, de ce nu i-a chemat cu Franța, atunci când o victorie ne-ar fi menținut cu șanse în lupta pentru calificare?!), acestea sunt tot atâtea teme ale unei zile bogate în evenimente.
Cel mai ciudat lucru petrecut în acest început de toamnă mi se pare a fi detașat concediul suspect – patent Ionuț Lupescu – în care a intrat Marius Stan, președintele Oțelului. Se confirmă o dată în plus faptul că un titlu cucerit și participarea în Liga Campionilor uzează teribil de mult. CFR-ul și Urziceniul, ultimele două campioane, au plătit. Unirea nu mai e, în timp ce clujenii au rămas în afara Europei. Pentru fiecare însă, scadența a venit la finalul sezonului. Oțelul dă semne că se dezintegrează după șapte etape și un meci în Ligă. Apar acționari de nicăieri, se revendică bani care nu au fost virați, iar cei care au dus greul sunt suspectați de manevre obscure și inginerii financiare. Cel puțin asta deducem din auditul solicitat din partea celor care au puterea acum la echipa campioană.
Culmea, totul apare aproape concomitent cu acuzele dure lansate de Adrian Porumboiu, cel care a vorbit despre jocurile de culise care l-au avut pe Marius Stan protagonist. Tabloul este completat de fel și fel de posibile manevre politice. Cert este că o nouă campioană pare că se prăbușește strivită de greutatea performanței obținute. Asta spune totul despre fragilitatea competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER