Rapid 112

George Copos vorbește cu voce tare despre fanteziile sale: „Minune cu Heerenven”. La ora actuală e infinit mai probabil ca Sharon Stone, actrița aflată la filmări în România și care în ultimele zile a tot luat masa la Hilton-hotelul finațatorului giuleștean, să îl invite la o cafea decât să se califice Rapid mai departe. O echipă mai deprimantă și mai deprimată, mai moale, mai apatică, mai prăfuită și mai inestetică decât cea pe care o antrenează acum Sabău eu nu am văzut niciodată în Giulești. Nu cad în capcana de a pune totul pe umerii antrenorului. Toți sunt de vină!

Patronul plătește, mai ales, pentru trecut. Pentru politica salarială greșită, pentru lipsă de considerație față de angajați, pentru că nu a știut să îl păstreze pe Dinu Vamă, pentru că de-a lungul timpului s-a lamentat atât de mult încât acum, când chiar e greu, nu îl mai crede nimeni. Conducerea administrativă este handicapată numeric și nu dispune de resurse materiale pentru a rezolva nenumăratele probleme. Jucători fără vize, turnee fără jocuri, transferați fără legitimații, achiziții fără perspective, centru de juniori în paragină, etc. Suporterii oscilează pe axa dintre masă de manevră și grup susținând necondiționat Rapidul în numele unei idei sacre pentru unii dintre ei. Au contribuit din plin la starea de haos existentă acum, atunci când au declanșat războiul cu Dani Coman. Momentul Chiajna a fost începutul sfârșitului și efectele se văd pe termen mediu și se vor simți pe termen lung.

Marea problemă însă e la nivelul vestiarului. Bine intenționat, foarte organizat și adept al unei discipline de tip Petrescu, Neluțu Sabău încearcă să impună metode atipice Giuleștiului: pregătire spartană, cantonamente după meciuri și, în general, păstrarea unei distanțe la limita răcelii cu echipa. De-a lungul timpului, fotbaliștii Rapidului au fost obișnuiți cu un alt stil. Mai degrabă să fie alintați și cocoloșiți, decât repeziți sau ținuți la distanță. Mircea Lucescu, Rednic, Șumudică, Răzvan Lucescu, chiar Hizo au întreținut o atmosferă mai degrabă familială, au fost tipul antrenorului „mămos”. Încercările „durilor” Petrescu, Bergodi ori Peseiro de a impune o altă ordine au fost mai degrabă sortite eșecului.

Pentru a exista rezultate sub Grant, vestiarul trebuie să fie viu, să pulseze și să se strângă în jurul antrenorului, nicidecum să fie pe poziții de neutralitate sau, mai rău, de beligeranță. Din afară pare că stafful lui Sabău temperează accesele de entuziasm, efuziunea, ieșirea din cotidian, pe care jucătorii le mai au, și încearcă să îi disciplineze la limita îngrădirii personalității și a exprimării spontane la antrenamente sau în joc. La rândul lor, jucătorii sunt fără reper. Accidentarea lui Pancu a dus nu numai la lipsa liderului din teren, dar și a celui din vestiar. În mod evident, s-a pierdut mult din coeziunea și tonusul existente în perioada bună de anul trecut, imediat după revenirea lui Lucescu junior. Coman, Marcos Antonio și Alexa sunt nu numai jucători, dar și oameni de echipă greu de înlocuit. Rapidiștii de azi sunt cu mici excepții roboței care nu întîrzie la masă, se antrenează și așteaptă ziua în care trebuie să încaseze contractul.

Suntem martorii unei realități triste, cu accente apocaliptice. Rapid e în pericol pentru că se clatină pe toate planurile și nu se mai susține, acum când vorbim, pe nimic. E un deja-vu cu Craiova, cu Timișoara… Ar fi păcat și cei de acolo trebuie să acționeze pentru a salva ce mai este de salvat.