Argeșul continuă să joace, chiar dacă patronul este închis și împotriva lui există dovezi clare că a dat mită arbitrilor pentru a-i favoriza. O federație dintr-o țară normală probabil că ar fi decis deja retrogradarea unei echipe care a beneficiat de astfel de avantaje. Văzând felul în care joacă această formație chiar și acum în mijlocul acestui scandal, modul cum tânărul antrenor Ionuț Badea o așază în teren nu îți poți reține întrebarea: „De ce să faci asta?!”. Penescu plătește acum poate prea dur pentru fățărnicia și inconștiența sa. Omul care urla ca din gură de șarpe că este furat de arbitri, în timp ce el era cel care îi mituia, nu va putea niciodată să se mai uite în ochii lui Tănase, lui Boșneag, lui Tameș, lui Iordache și mai ales ai lui Ionuț Badea. Și-a bătut inutil joc de munca lor, demolând în subterane și aruncând cu noroi în munca lor din teren. Ieri, au pierdut greu în fața Craiovei, una dintre cele mai în formă trupe din această perioadă. Piteștiul e o echipă frumoasă dinamitată din interior. Cealaltă echipă cu patron aflat în vizorul procurorilor, Steaua, înoată gâfâind. Calvarul celei mai galonate echipe din fotbalul românesc continuă. Ca și prăbușirea ei. Un joc sterp, slab și trist. Steaua a ajuns o echipă oarecare, indiferent că Gigi Becali e închis sau în libertate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER