Legendarul Oliver Kahn are alergie la români. La fundașii laterali români, mai exact. Acum vreo patru ani, în meciul acela de neuitat din Giulești, când România a umilit cu 5-1 Germania, Răzvan Raț i-a stricat cheful de fotbal cu o scăriță de efect. Joi seară, lovitura a venit din dreapta, Cosmin Contra executându-l prin același procedeu pe bătrânul portar blond, de data aceasta într-un Bayern – Getafe în Cupa UEFA. Iar „scărița” a devenit în fotbalul de azi o execuție aproape la fel, dacă nu mai umilitoare, decât golul printre picioare.Â
De la Bölöni cu Zoff încoace, trecând prin duelul de la distanță Lăcătuș – Dasajev sau Hagi – Cordoba, jucătorii români s-au specializat în a umbri finalurile de carieră ale marilor portari ai lumii. Una peste alta, însă, tot ceea ce ne bucură acum, în prag de Euro, este apetitul stranierilor. Mutu, Contra, Niculae, și exemplele pot continua, demonstrează concentrare, forță și valoare. Contra constituie un exemplu aparte, cu atât mai mult cu cât echipa sa de club „trăiește” în UEFA datorită reușitelor sale. Și asta în condițiile în care Laudrup îl trimite pe teren mai mult pe final de meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER