„Spune-mi Ilie”

Ilie Stan nu încearcă să epateze cu nimic. Dialogul avut cu el ieri, în timpul emisiunii Ora de ProSport la Sport.ro, mi-a întărit această impresie. Nu s-a schimbat cu nimic de când a venit antrenor la cea mai mediatizată echipă și a ținut să precizeze din start când producătorul număra în cască: „10, 9…” Atunci mi s-a adresat repede și șoptit: „În emisiune îmi spui Ilie, îți spun Dan…”. Tradus însemna: „Am rămas același! Nu contează unde sunt antrenor!”.

Are chiar și un soi de autoironie simpatică atunci când vorbește despre planurile de viitor: „Joc fiecare meci de ca și cum ar fi ultimul” și „nu sunt sigur dacă voi mai fi și de la iarnă încolo”. E genul care își asumă statutul de om și antrenor care nu poate spune vreodată că le știe pe toate. Nu urmărește accesarea unor termeni cheie, forțat pretențioși pentru a puncta la impresia artistică. El e așa și se prezintă celorlalți necosmetizat. Nu ezită să izbucnească într-un „Forza Steaua!” necontrolat și din suflet la finalul unui meci nebun, tehnicianul care nu pierde niciun prilej de a se afla în mijlocul elevilor, pentru a-i înțelege, pentru a-i cunoaște, pentru a-i controla.

S-a călit la Gloria Buzău, la Victoria Brănești, un pic la Mioveni și a venit să se califice la locul de muncă în funcția de antrenor al unei echipe de top, la Steaua. E genul care nu păcălește fotbalul și s-ar putea să fie răsplătit, cu toate că foarte puțini sunt cei care îi dau șanse. Chiar și acum. Are nevoie ca până la iarnă să lege câteva evoluții consistente. Oricum, genul acesta de tehnicieni, care antrenează cu o pasiune ieșită din comun și care uneori se comportă de ca și cum respectiva formație ar putea fi ultima la care mai pot lucra, ar putea avea succes. Până la urmă, contează mult instinctul, pe care devine din ce în ce mai clar că îl are. Restul se dobândește. Pe parcurs te poți cizela ori instrui. Important e să ai timp, adică rezultate.