Jucătorii, cu Kapetanos în frunte, Stoichiță, Panduru și Argăseală-oricât de contestați ar fi, sunt cei mai steliști acum. Pentru că rămân acolo, pentru că suportă ironii, injurii și blesteme numai pentru a duce mai departe tradiția. Pentru că în condiții imposibile sunt pe primul loc la egalitate de puncte cu CFR-ul. Și ar mai fi de vorbit de fotbal, de merite, de ofsaiduri, de ajutorul arbitrilor, de penalty-uri și de multe altele, dar nu asta e cel mai important.
Ce a fost Steaua și ce a ajuns. Ghencea arată mai dezolant ca niciodată. Ca în filmele cu orașe părăsite după vreun cataclism. Războiul nimănui continuă inutil, cu trupe de gherilă – fani cu fulare trase pe față pentru a nu fi recunoscuți – rătăcite printre scaunele care nu îi vor mai găzdui prea curând pe cei care le rezervaseră din timp. Câteva pâlcuri de spectatori cenușii și triști veniți să înjure, nicidecum să încurajeze. Continuă dezintegrarea lentă și din interior a tot ceea ce înseamnă „roșu și albastru”.
Steaua e acum la cheremul unui singur om. Suporterii, cei care îl contestă acum atât de vehement, au fost folosiți ca scut când l-a jignit pe Malonga Parfait, când i-a înjurat pe Găinușă, Cartianu, Chioțea, Tolontan, Mironică și atâția alții care au încercat să avertizeze că se poate ajunge aici. Erau vremurile Ligii Campionilor și ale „scopului care scuză mijloacele” în Ghencea. Becali nu poate fi învins cu armele lui. Urlă mai tare, înjură mai bine. Eu cred că părăsindu-și echipa, simbolul, crezul fanii Stelei greșesc. E ca și acum 20 de ani, dacă ar fi avut opțiunea asta oamenii din Europa de Est și-ar fi părăsit totul urlând cel mult:”Mama voastră de comuniști!”. Steaua de azi nu mai are nici est, nici vest. Nici măcar peluzele sud și nord. E fără busolă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER