Acum două zile, un coleg care se ocupă de Steaua ieșea din biroul unde un altul vorbea la telefon și anunța că s-a supărat Mihai Stoichiță pe noi. „Din cauza voastră suntem pe cale să îl ratăm pe Ouon. Dacă nu scriați voi despre interesul nostru pentru el, nu i-ar mai fi crescut prețul de două sau trei ori”, suna reproșul tehnicianului, dezamăgit că se micșorează șansele unui transfer pe care și-l dorea atât. Cu aproape o lună în urmă, un alt om important din fotbalul românesc, Dinu Gheorghe, ne transmitea prin cunoștințe comune că se simte lezat de faptul că ProSport a publicat informații legate despre unele probleme pe care le-ar fi avut Sabrin Sburlea în trecut. „Din cauza lor poate că am ratat noi un transfer și încasarea unei sume de bani care ne-ar fi ajutat acum”, și-a motivat, altfel, abilul conducător o supărare, zicem noi, nejustificată.
Este o relație delicată între noi ca și comunicatori, intermediari ai relației cu voi, cititorii, și oamenii cu care vorbim zi de zi. Fluxul informațiilor este continuu și în diferite momente apariția lor pe piață îi va deranja pe cei despre care scriem. Direct sau indirect. Important este să nu îi lezăm constant numai pe unii ori să îi protejăm cu predilecție pe alții. Supărarea lui Stoichiță ori a lui Dinu Gheorghe din astfel de motive ne indică faptul că suntem unde trebuie și că facem ce trebuie. Nu de puține ori greșim. Graba, neatenția ori dorința de a concura chiar și cu online-ul sau cu televiziunea ne pune în situația de a lansa informații incomplete, insuficient verificate sau pur și simplu care nu se confirmă.
În exemplele amintite mai devreme vorbim despre atingerea unui punct în care interesele noastre și ale cluburilor, comune din multe puncte de vedere, nu coincid. Stelistul, dinamovistul, rapidistul și toți ceilalți suporteri vor să știe în permanență ceea ce se întâmplă cu și la echipa de care sunt atașați sau tot ce e nou în fenomen. Dar, da, o informație sau alta poate dăuna intereselor unui club. Drumurile se despart și pentru un timp devenim adversarii celor cărora încercăm să le câștigăm încrederea din dorința de a avea primii acces la o informație.
Face parte din joc, iar cluburile se pot apăra aici tot prin comunicare. Izolarea, supărarea, refuzul de a mai vorbi nu sunt soluții. PR-ul, căruia în fotbalul românesc i se acordă la fel ca și marketingului ori advertisingului prea puțină importanță, ar rezolva aceste probleme reale. Din păcate, suntem în epoca de piatră și aici. Exemplul cu Becali apelându-l telefonic în mod ostentativ pe Argăseală spune totul: „Aloo. Vali? Da cu unu ăla sau doi cum mai e?!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER