Desenele acelea de pe pieptul timișorenilor, tricourile lor albe cu dungi negre, oamenii din peluză… Toate acestea denotă spirit și înseamnă simboluri. Sufocată undeva pe axa conducătorilor, proprii și din Capitală, Timișoara continuă să respire prin istoria ei: 1921-2011.
90 de ani. Acum câteva zile, într-o clădire prea comercială și prea depersonalizată, denumită ca o ironie a sorții Casa Poporului, într-un Parlament tabloidizat de cei ce îl populează, un bărbat în vârstă călca ferm și le vorbea tuturor de la o tribună de la care nu visa și nu visam vreodată că o va face. Regele Mihai ne-a furnizat „a breaking news day” de normalitate, de bun-simț și decență. Ne-a oferit de ziua sa un cadou: normalitatea! Închidem paranteza.
Sângele violet se potrivește de minune acestei echipe nobile ca și suporterii ei. Poli este flashul de frumos într-o săptămână în care Comitetul Executiv, care printre altele a ratificat retrogradarea Timișoarei, a avut de dat declarații în fața procurorilor la sediul DNA, acolo unde au fost înștiințați de începerea urmăririi penale. Fotbalul bănățenilor a fost de-a dreptul entuziasmant, așa cum senzaționali au fost cei peste 20.000 de oameni veniți în tribune.
Steaua este o umbră. E palidă, debusolată, divizată. Cel mai urât cuvânt în Banat, divizat definește cel mai bine ce se întâmplă la echipa unde nimeni și nimic nu pare că mai poate repara. În aceeași săptămână, 90 de ani de istorie au înfrumusețat un mediu stătut și au trezit la viață socio-politic și fotbalistic prezentul fără repere și identitate. Maiestatea Sa se va întoarce în liniștea Elveției, lăsând în urmă aerul acela al demnității, naturaleții și bunului-simț, iar maiestoasa Poli își va sufleca iar mânecile echipamentului de zi cu zi pentru a asuda în tenebrele Ligii a II-a. Ne vom revedea poate în mai. Pe 10 cu Regele, pe 23, când e finala Cupei, cu Timișoara. Ar fi frumos. Nici nu mai e așa mult: câteva luni și două tururi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER