Dinamo schimbă antrenorul. A încetat de mult să fie o știre. Nu se mai miră nimeni și nu are cine să exclame: „Iar?!”, cel mult se aude un „OK”, din acela americănesc și lung, ori vreun indiferent: „Așa, și?”, după care toată lumea din club, de prin redacții și alte birouri, își reia activitatea de zi cu zi.
Sezonul acesta a început cu surle și trâmbițe și cuvântul-cheie era „hegemonie”, a continuat sub semnul lui „ne vom reveni”, a depășit de mult etapele „reconstrucției” ori ale „anului de sacrificiu”, chiar și ale lui „măcar UEFA”. Echipa agonizează incoerent, influențată din toate părțile. Filosofia lui Dinu, strategia lui Badea, impulsivitatea lui Borcea, ieșirile lui Turcu, atacurile „exilatului” Nețoiu… Un veritabil Turn Babel în care vocea lui Mulțescu s-a pierdut, timidă, în fața unui vestiar jumătate plictisit, jumătate nedumerit.
Mașina de tocat antrenori care este Dinamo anul acesta așteaptă nesătulă următoarea victimă. Suporterii știu cel mai bine că doar Mircea Lucescu ar putea opri haosul, dar posibilitatea revenirii lui este egală cu aceea ca acționarii să vorbească aceeași limbă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER