Ne obișnuisem sezon de sezon cu el pe benzi. Fie că juca la Sportul, la Național, la Rapid, la Steaua. Sau în ultimele sezoane la Urziceni ori Chiajna. Petre Marin a fost constanta fotbalului românesc din ultimii aproape 20 de ani. În campionatele mari, atunci când se retrage un jucător de talia lui (la figurat, nu la propriu), toți, coechipieri sau adversari, sunt mai triști, conștienți fiind că însăși competiția în care evoluează cu toții e mai săracă. La noi, Petrică a fost împins să ia decizia aceasta. Diferență de viziune. Felul în care se pregătește, viața extrasportivă și profesionalismul nu i le-au pus nimeni vreodată la îndoială. Și a avut de-a lungul timpului antrenori ca Halagian, Iordănescu, Olăroiu, iar lista e una mult mult mai lungă. Vorbim despre un fotbalist care a fost contemporan al generației de aur, care i-a avut ca adversari direcți de la Lupu, Dan Petrescu ori Ilie Dumitrescu până la Torje sau Bumba, jucător care i-ar putea fi copil fotbalistului ce în 2012 va împlini 39 de ani. Pentru mine, Petre Marin este varianta românească a lui Bergomi, Baresi, Maldini, Costacurta și Matthaus și cred că merită mulțumiri și aplauze la scenă deschisă pentru tot ce a făcut în fotbal.
Altfel, nu mă impresionează cu nimic pseudo-scandalul dintre Borcea și Becali. E un deja-vu cu prieteni pe viață care devin dușmani de moarte, pentru ca mâine să hăhăie iar grotesc unul de gâtul altuia. Și mai cred că Rapid, CFR, Vasluiul și cine s-o mai bate la titlu sunt teribil de mulțumite de ce se întâmplă acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER