„Victima” Porumboiu

Chiar dacă Inacio este deja istorie la Vaslui, eu unul nu îmi pot reveni după discursul lui Adrian Porumboiu despre antrenorul care, statistic vorbind, a obținut cele mai bune rezultate din scurta existență a formației moldovene. Al unsprezecelea tehnician a plecat de la Vaslui la fel cum au plecat și ceilalți, lăsând în urmă un val de reproșuri venite din partea patronului care le știe pe toate. Fie că vorbim de spaniolul Caro, de Rednic, de Dorinel, de Panduru, de Moldovan, de Dulca sau de Inacio, toți au fost niște incompetenți care fie nu făceau meniul bine, fie puneau portarul în spatele porții, fie beau prea mult, fie mâncau prea sărat, fie nu alcătuiau echipa bine sau, ca acum, efectuau pregătirea prost. Toți desființați cu un aer teatral-autocompătimitor, de ca și cum extratereștrii i-ar fi teleportat în lanul de porumb și nu el i-ar fi ales și angajat, lăudându-i teribil la instalare. Inconsecvența și inconstanța de care dă dovadă patronul Vasluiului pe mine mă sperie. Toată lumea are, mai devreme sau mai târziu, probleme, numai el este omul care investește, care vrea să facă lucruri, care se sacrifică, dar care, de fapt, atunci când nu se retrage declarativ din fotbal, se ocupă cu înfieratul celor care îndrăznesc să nu aibă aceeași opinie cu a lui.

Sunt tare curios să îi aud spusele la despărțirea de Șumudică. Am toată simpatia pentru carismaticul antrenor, dar cred că și-a început mandatul cu stângul. Cu oportunismul fotbalistic înnăscut și dovedit ca atacant, a preluat retorica patronului și i-a ținut isonul, criticând dur și în necunoștință de cauză metodele lui Inacio. Cred că această breaslă ar trebui să dea dovadă de mai mult respect și considerație, reciproce, pentru a putea cu toții să mergem mai departe. Altfel, cu Porumboiu în frunte, patronii vor călca în picioare antrenori, jucători, arbitri, spectatori. Cineva, nu știu cine, ar trebui să îi învețe pe oamenii care dacă plătesc au pretenția să facă regulile, că în fotbal e altfel. Culmea, de la unul care s-a aflat atâta timp în interiorul fenomenului ai fi avut pretenția să știe asta.

Nu am pomenit nimic despre Viorel Hizo. Mi-l și închipui pe bonomul ardelean, pe care eu l-aș numi adevăratul Del Bosque al nostru, cum zâmbește trist atunci când îl aude pe cel care l-a tot concediat cum îi laudă pregătirea fizică din trecut. Chiar uită Porumboiu că astă-iarnă l-a dat afară pe Hizo după ce a chemat echipa din Poiană, deoarece Wesley și ceilalți acuzau metodele exagerat spartane?! Acum auzim și nu ne vine să credem: „Echipa a trăit din osânza lui Hizo”. Serios?! Păi și victoriile cu Steaua, cu Dinamo, lupta pentru titlu dusă până spre final? Aflăm că i s-au datorat lui Adailton. Că Inacio fuma, în timp ce la pauză fotbalistul brazilian salva ce era de salvat.

Cât de fals și urât sună totul. Ce hâd e fotbalul din perspectiva unor asemenea discursuri. Noroc că mai e puțin și începe, iar driblingurile lui Sănmărtean vor eclipsa derapajele celor al căror unic merit este că, din când în când, își plătesc jucătorii. Rămân la părerea că după acest ultim episod, Gigi Becali joacă la copii și juniori din punct de vedere al retoricii față de angajați.