Europeanul ucraineano-polonez e al extremelor. Fotbalul jucat e frumos, incitant, pe alocuri fermecător, asemeni ucrainencelor, dar turneul în ansamblu pare necivilizat și grosolan ca organizare. Asta vine din gena îndârjirii feroce și a teribilismului de care dau dovadă radicalii polonezi. Nu înseamnă neapărat că partea ex-sovietică dă frumosul, urâtul fiind exclusiv al celorlalți. E un melange contrastant, de tip răsăritean, cu care noi suntem obligați să fim obișnuiți, dar care poate fi șocant pentru restul. Imagini ca acelea cu rușii atacându-i ca barbarii pe stewarzi sau cu polonezii cărând picioare unui „inamic sovietic”, căzut la pamânt, nu au nimic în comun cu ideea și spiritul unei astfel de competiții și nu pot fi scuzate de niciun conflict istoric și de nicio tragedie, fie ea cea de la Smolensk.
La acest EURO 2012, s-a șifonat teribil imaginea aceea idilică, dar perfect posibilă cu suporterii a două naționale mergând împreună la meci, înfruntându-se maxim din priviri și tachinându-se amical la o terasă după meci. Am trăit pe viu sentimentul în 2006 în Germania, în Elveția în 2008 și mai ales acum doi ani în Africa de Sud. Anul acesta nu am mers la Euro și, din acest punct de vedere, mă bucur. Am rămas cu amintiri impresionante, din orașe, din cartiere, de pe și din jurul unor stadioane ale unui continent pe care m-am simțit infinit mai confortabil și mai relaxat decât acum din fața televizorului. Imaginea aceea cu un jurnalist având cască de motociclist pe cap și încercând să surprindă din mijlocul evenimentelor -între huligani cu chipuri schimonosite de ură și forțe de ordine cu cagule, scuturi și glonț pe țeavă- atrocitățile de pe străzile Varșoviei m-a tulburat și m-a trimis cu gândul mai degrabă la corespondențele din Khandahar.
Altfel, fotbalul etalat este unul generos și peste așteptări, dat fiind faptul că vorbim despre jucători cu zeci de meciuri în picioare. Că tot am pomenit de căști…Căpitanul Cehiei, de exemplu, are apărate în sezonul recent încheiat nu mai puțin de 55 de partide la Chelsea. La asta se adaugă alte nouă la echipa națională din iunie 2011 până înaintea acestui turneu final. În România îi numeri pe degete pe cei care ajung la cifrele acestea în două sezoane. Nu mai zic cât se plâng că fac asta, așa cum nu mai aduc în discuție argumente gen vacanță, viață de familie. Dovada că și Cech e totuși om ne-a fost dată de greșeala de marți din meciul cu Grecia…În general media minutelor jucate în 2011-2012 de cei care pot face diferența este de 2500-3000 (Xavi, Iniesta, Robben, Ozil, Ronaldo, Terry și alți câțiva trec binișor de 3.000). E o explicație pentru care rușii, cu un cu totul alt calendar competițional, par mai proaspeți. Pe parcurs însă sunt convins că greii vor reveni în prim-plan, dar îmi doresc ca aceste mii de minute să nu fie umbrite mai mult decât au fost deja de potențiale clipe de neatenție ale militarilor cu căști, puși să apere fotbalul de Euroteroriști.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER