Două puncte în această ediție de preliminarii e puțin, o singură victorie în 2010, și aceea cu Honduras, e și mai puțin. E realitatea dintr-un fotbal fără identitate și repere. Cu toate acestea, trebuie să mergem mai departe. Și Răzvan Lucescu este cel mai potrivit să facă asta. Argumentele sunt legate de ideea de continuitate, căreia ar trebui să îi fim și noi fideli la un moment dat, de organizarea excelentă a jocului, de semnele de viață pe care naționala le-a dat în repriza a doua de la Paris. E paradoxal să vorbești despre cele mai bune 45 de minute din aceste preliminarii în aceeași frază cu consemnarea rezultatului 0-2. De aici trebuie pornit, de fapt, continuat. Dorința lui Răzvan Lucescu de a reuși îl va face să își disece adversarii mult mai bine decât oricum o face. Mai departe va depinde numai și numai de fotbaliști. Sâmbătă seara, la Paris, Chivu nu a jucat numai din valoare și experiență. A făcut-o cu sufletul, ca un aspirant, ca unul care își juca toată cariera în 90 de minute. Așa trebuie abordate următoarele meciuri. Numai așa ne-am putea califica. Nu ne permitem luxul unor minute de teamă, de blazare, de apatie. Trebuie să fim constanți și conștienți de faptul că diferența poate fi compensată numai prin implicare și atitudine. Să plecăm de la ideea că suntem o națională mică, având în componență jucători de pluton, cu un public dezinteresat și cu oameni de fotbal având numai interese. Spunându-ne adevărul în față, poate vom putea la anul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER