CFR ca și campioană

3 la 3 care le duce pe cele două echipe în lupta pentru locul 3. CFR-ul jubilează și e aproape campioană, iar Unirea începe să spere la locul 2.

La masa verde poți câștiga meciuri și puncte, nu și competiții. Timișoara e mereu aproape, dar niciodată acolo. În ciuda investițiilor făcute, a repetatelor schimbări de antrenori, a agresivității din afara gazonului, a conducerii, această echipă nu își poate depăși limitele. A răsturnat impresionant prin experiența lui Cociș și Contra, dar a cedat la ultima fază a meciului. E mai mult ca sigur că nici anul acesta Iancu nu va putea să aducă Banatului un trofeu după care aleargă de ani de zile. Va urma un nou sezon european mediocru pentru bănățeni și încercarea de la anul.

Steaua a intrat pe teren cu o linie de mijloc rulată de-a lungul timpului la Timișoara: Nicoliță, Pleșan, Ovidiu Petre și Karamyan. Când Arman Karamyan, fratele cumpărat mereu pentru a-l putea avea pe geamănul Artiom în echipă, evoluează titular și e responsabil cu executarea a tot ce înseamnă fază fixă, realizezi cât de șubred e lotul steliștilor. Stoichiță a reparat cât a putut repara din umilința suferită săptămâna trecută în Giulești și a încercat să își mobilizeze echipa în tentativa de a câștiga finala pentru locul 2. A reușit doar parțial. S-a prăbușit în repriza secundă, strivită fiind de forța lotului pe care Sabău îl are la dispoziție, dar și așa a avut puterea să egaleze la ultima fază. S-a terminat egal la capătul unui meci spectaculos ca scor, dar plin de greșeli și nesincronizări.
Asta pe teren. În tribune, iadul s-a declanșat după meci cu bătăi, proteste,  contestări vehemente și chiar focuri de armă.