Unirea a făcut o partidă cât se poate de bună la Sankt Petersburg, iar ratarea calificării poate fi pusă oricând pe seama ghinionului, a excesului de zel dovedit în tur de arbitru și a cu totul altor cauze decât cele fotbalistice. Unirea și colosul rus au fost sensibil egale, iar diferența a fost făcută de execuția unui jucător, Danny, care a costat cât nu s-a investit de cinci ani adunați în tot fotbalul românesc.
Chiar și așa, profitul investitorului pierdut în ceață al Unirii a fost enorm. MM Stoica, Narcis Răducan, Felix Grigore, Paul Andone, Levi, Caramarin, doctorul, maseurii și mai ales jucătorii merită tot respectul. Lipsea atât de puțin pentru împlinirea unui vis. Un pic de implicare, un semn al unui patron care a câștigat enorm din fotbal fără a-i da nimic înapoi era de ajuns. E păcat de felul în care Unirea este lăsată să moară. Victoria lui Epaminonda, jucătorul ajuns din „C” în Liga Campionilor, este că portarul care juca cu Gazprom pe piept trăgea de timp prin minutul 75 și primea cartonaș galben sau că Bruno Alves, achiziția de 22 de milioane, privea îngrijorat de la oficială: „Oare unde am ajuns?”. Și că lui Spaletti, tehnicianul plătit cu milioane de euro, îi venea să își smulgă din cap părul pe care nu îl are în ultimele secunde. Pentru restul ar trebui să existe Mastercard.
Lumea mică a celor care construiesc căsuțe ca niște cutii de chibrituri e fundamental diferită de cea în care pasiunea pentru fotbal mută munții din loc. O echipă vie și atât de verde al cărei destin e hotărât de întunecați și insensibili. Păcat!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER