De la antrenamentele Cesenei ne vin primele imagini cu Adrian Mutu în alb și negru. De echipament vorbim. Din Franța aflăm că Daniel Niculae a acceptat totuși înjumătățirea contractului și implicit cel puțin un sezon în liga a doua franceză cu Monaco. Marica ne concurează pe bloguri și este extrem de acid la adresa politicii pe care o au conducătorii Ligii I și a faptului că nu se pune deloc preț pe promovarea jucătorului român. Scrie toate acestea și pentru că are mai mult timp la dispoziție, fiind liber de contract după repetatele neînțelegeri cu formația germană VfB Stuttgart. Vorbim totuși de ultimele trei vârfuri pe care selecționerii din ultimii ani se bazau. Și acum să spunem lucrurilor pe nume. Un „Briliant” eșuat în atacul unei formații obscure de Serie A care își propune „mai mult decât locul 15″, un fotbalist, altădată exploziv, autoexilat în divizii inferioare, și un golgheter neexploatat. Mai trist e că, în ciuda perioadei mai puțin faste pe care fiecare în parte și toți împreună o traversăm, din spate nu vin certitudini. Fie că vorbim de Alexe, de Țucudean, de Sburlea, de Himcinschi sau de cine o mai fi. Acestea sunt realitățile unui fotbal care se pierde în războaie inutile și în declarații stupide. Nu mai putem avea vreodată rezultate pentru simplul motiv că nu avem cu cine să le obținem. Și nu avem cu cine să le obținem, pentru că nimeni nu este interesat cu adevărat de ce va fi peste cinci sau zece ani. Banii se fac din influența exercitată imediat, și nu din strategia pe termen lung. Cei care conduc adună cu mandatele lor spre cinzeci de ani și de la început au gândit în termenii ăștia. Ei s-au îmbogățit, iar fotbalul a sărăcit. Și nici măcar în ceasul al doisprezecelea nu au decența să vorbească despre viitor, despre perspective. Acum au o fixație cu acele cuplaje. Aceasta este marea inovație a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER