Marius Lăcătuș a obosit. El a ajuns să fie un simbol al Stelei pentru felul cum lupta pe teren, pentru cum sărea la gâtul adversarilor, pentru cum simula în careu, pentru cum scuipa, pentru înjurături, pentru tot, dar mai ales pentru că nu se dădea niciodată bătut. Acum a ales să plece din fotbalul românesc. O face firesc, cu glasul și cu atitudinea aceea molcomă de dinafara gazonului. Fața sa umană. Fiara din el, care se dezlănțuie când simte mirosul ierbii, pare adormită. Chiar și așa, e greu să spui că el e cel care pleacă învins. Mai degrabă noi pierdem… Despărțirea de Lăcătuș are o puternică încărcătură emoțională. Fotbalul își macină idolii. Îi uzează, și ei se retrag puțin câte puțin. Se refugiază alături de familii, de la care și-au luat energia care i-a consumat atât în timpul carierei. E ca în melodia aceea veche de la cenaclul lui Păunescu cu „O, biet actor”. Chiar dacă zâmbește din spatele interviului de alături, e o despărțire tristă. E de înțeles, e de acceptat, dar tot doare. Și, în timp ce privim nostalgic cum o legendă își stinge fascicolul de lumină pentru a se retrage la odihnă în umbră, vedem imagini cu oameni de neînlocuit, neobosiți în șmecherii ieftine, care aprobă în 2010 plata la plic. Măcar e după, nu înainte. La revedere, Marius! Așteptăm să mai aflăm vești de la tine. Pe mail… Plicurile nici măcar la scrisori nu mai sunt folosite. Se duc toate la arbitri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER