Trebuie să vină barcelonezul Xavi să ne trezească din blazare și să ne amintească de faptul că a fost odată România. Nu e puțin lucru să fi avut fotbaliști repere pentru creierul unei mașini de fotbal. Pentru noi, ideea de națională e dusă din ce în ce mai mult în derizoriu, iar meciurile tricolorilor nu mai stârnesc interesul nimănui. Vorbim despre percepții, dar și despre cifre. S-a atins un minim istoric în privința sumei plătite de o televiziune pentru difuzarea meciurilor primei reprezentative. Recordul negativ de rating e aproape imposibil de atins de la precedentele acțiuni. Echipa asta nu mai spune mare lucru. Mâine jucăm cum, necum primul meci din 2011 și auzim vorbindu-se de Steaua, de Dinamo, de Traore plecat de la CFR la Kuban. Pe site-uri trebuie să dai search pentru a găsi ceva de România. Exagerez un pic, dar nu mult. Săpunaru a spus și el pas… Nu mai e o știre. O făcuseră deja Daniel Niculae, Marius Constantin, Radu Ștefan… În Cipru, Lucescu junior antrenează un lot ce pare mai degrabă încropit. Asta mai ales din cauza seriei nesfârșite de renunțări. Am ajuns într-un punct în care naționala mai mult ne încurcă. E un copil nedorit cu nu știu ce sindrom, și toți cei care ar fi trebuit să aibă grijă de el sunt niște părinți denaturați. Trebuie să ne scuturăm de starea asta! De pesimismul și de resemnarea molipsitoare. Responsabilitatea este a tuturor, de la jurnaliști până la fani, cu conducători, cu antrenori și cu jucători în frunte. Problema e ce facem de acum încolo. Ne-am plictisit de câte meciuri cruciale (toate pierdute) a jucat această generație. Trebuie să simțim, să credem, să vrem o echipă cu care să ne identificăm… O echipă cu personalitate, o echipă vie, o echipă! Pentru asta, jucătorii și antrenorii trebuie să arate altceva decât până acum. Dacă tot strângem înfrângeri pe bandă rulantă, măcar să vedem că încearcă să joace fotbal. Să se schimbe filosofia, stilul, abordarea. Să jucăm relaxați! Mai rău decât atât oricum nu putem ajunge. Avem portari, avem fundași – Săpunaru lider cu Porto, Chivu la Inter, Tamaș în prima ligă engleză, Radu Ștefan – revelația lui reveLazio… Avem cât de cât atacanți… E Stancu, idol deja în Turcia, poate să învie Mutu cel care știe fotbal dacă vrea, mai e un Marica, un Niculae. Plus Ganea, Alexe sau alte soluții interne. Să găsim niște mijlocași pe lângă Torje sau Zicu și putem avea o națională decentă. De bine, de rău, conducătorii au aranjat în sensul bun niște meciuri… Argentina, Brazilia… Adică reeditarea unui meci de vis și disputarea unui meci din vis. Trăim cam fără repere, numai din amintiri. Trebuie să începem de undeva. De ce nu, cu Ucraina, cu Suedia, cu Cipru, cu bucătari. Numai să reîncepem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER