Întrebarea e dacă s-au inventat cuvintele care să descrie fotbalul arătat de Barcelona. Nu e vorba numai de goluri sau de cum s-au înscris ele. La cum s-a jucat și dacă prin absurd nu ar fi marcat, trupa lui Guardiola ar fi meritat toate laudele primite acum după 5-0 și am fi considerat cu toții că și-a surclasat adversara. E vorba de plăcerea fotbalului în stare pură, de joaca aceea, de hipnotizarea mingei, de mângâierile nepământești, de traseele descrise. Totul atât de ireal! IReal de-a dreptul. Au mai fost diferențe de scor în derby-uri, discrepanțe în exprimare ori umilințe, dar senzația de inutilitate pe care trebuie s-o fi trăit luni jucătorii madrileni pe teren și fanii lor în tribune ori în fața televizoarelor pare fără precedent. Fotbalul a pedepsit aroganța. Aroganța lui Cristiano Ronaldo mai ales. Pachetul de mușchi, cu marketingul ieșindu-i prin toți porii, se găsise să îi ironizeze pe piticii Barçei după victoria acestora 8-0 cu Almeria și să îi provoace: „Să vedem câte pot să ne dea nouă”. Numai cinci…
Spiridușii lui Guardiola au fost de vis și cine mai spune că în fotbalul mare se caută găliganii să îi măsoare pe Messi, pe Xavi, pe David Villa, pe Iniesta ori pe Pedro. Media de înălțime a acestora e… 1,70. Cel mai înalt e Villa. Un metru șaptezeci și cinci!
Un cuvânt și despre statuia neputinței, surprinsă în desele cadre pe banca albilor… Infatuarea de tip Mourinho are o bază reală totuși, iar cuvintele de după meci ale celui devenit peste noapte „The Special Five”, „Mou Number Five” sau alte ironii de acest gen, dovedesc că și-a însușit lecția.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER