Oricum am judeca lucrurile și din orice unghi am analiza pe axa Dragomir-Sandu-Mititelu-Iancu, Liga I a pierdut două dintre cele mai importante echipe. Un veritabil pătrat al Bermudelor care a înghițit Timișoara și Craiova.
Azi începe o nouă ediție de campionat. Va fi una mai tristă, mai searbădă, mai fără culoare. Vor lipsi efervescența unei galerii nepereche, așa cum este cea a lui Poli, și patima nebună revărsată din peluza „Cristi Neamțu”. Va fi un sezon depersonalizat. Cu Steaua plecată din Ghencea, cu Rapid fără Giulești și cu Dinamo abandonându-și Ștefan cel Marele. O competiție care își pierde reperele.
Sunt mulți care spun că asta e o abordare sentimental-lacrimogenă. Că fotbalul de azi înseamnă altceva. Pragmatism, susținere financiară, regulamente. Cine a greșit trebuie să plătească. Nu există clemență și jumătăți de măsură. Teoretic, e corect și așa ar trebui să fie. Punctual vorbind, rămâne însă un aer de suspect, de premeditare. Ceea ce s-a întâmplat în această pauză competițională a fost un genocid fotbalistic. Trebuie să fim preocupați de păstrarea și aducerea oamenilor la fotbal, dar ne permitem luxul, din varii motive, să scoatem de pe hartă orașele cu cei mai fideli suporteri, lucru dovedit statistic. Indiferent că vinovați sunt finanțatorii sau că responsabili sunt cei care conduc, cineva trebuie să plătească pentru asta. Oamenii care au judecat și au executat Craiova și Timișoara nu au curățenia morală să ia o atare decizie.
Trecutul lor e mult prea dubios încât să decidă asta. Raza de speranță pentru această ediție va fi Național Arena, un stadion de care jumătate de Liga I vrea să își lege destinul. Un fel de Arcă pe care ne înghesuim cu toții sperând că vom scăpa de mocirla în care ne-au adus poreclele de mafioți. Din păcate, Arca Arena e prea departe de Oltenia și Banat, astfel încât să se mai poată salva o bucată însemnată -măcar jumătate – din ceea ce am denumi generic spiritul fotbalului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER