Din 2003 de când a preluat Steaua, rar a fost un meci în Ghencea la care Gigi Becali să nu își ocupe locul în loja cu geam deschis, de la care obișnuia să facă mulțimii cu mâna. Și mult timp a fost adulat. De câteva luni bune, Becali era nevoit să se confrunte cu furia galeriei. Azi și cel puțin câteva meciuri de acum încolo, scaunul patronului va rămâne gol. Așa cum la finalul jocului cu Gloria, probabil că nimeni nu va mai da declarații în care să spună că până de Paște… Nu de alta, dar cel mai probabil Sărbătorile pascale 2009 nu le va uita niciodată, pentru că vor fi primele pe care nu le va mai petrece în libertate. Asta și apropo de legătura pe viață invocată mereu cu Divinitatea. E curios cum va reacționa echipa la meciul cu Gloria și în ce măsură șocul arestării celui care îi plătește se va materializa într-un joc bun, așa cum nu au prea reușit până acum în acest retur. E de asemenea interesant cum se vor comporta suporterii steliști. Inscripțiile de pe panourile publicitare cu „Pleacă, Becali!” pot fi văzute încă prin tot Bucureștiul. Becali a fost luat. Imaginile cu el încătușat i-au impresionat pe mulți dintre rivalii declarați. Îl vor ierta, susținându-l sau din contră vor sărbători arestarea celui căruia prin bannere afișate pe stadion îi doreau ce i se întâmplă acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER