Își murdăresc numele

Înjură isteric și ireproductibil, urlă animalic, jignesc, se transfigurează.
În fotbalul românesc mai devreme sau mai târziu fiecare ajunge să se certe cu fiecare după regula „Învingătorul la masă”, iar amenințările diverselor personaje la adresa unor ziariști au ajuns să constituie fapt divers. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre indivizi cu antecedente. Atunci când își epuizează argumentele și bruma de vocabular, cetățeanul Becali, văr, frate sau nepot se comportă într-un stil devenit din păcate pentru ei marcă înregistrată. Oricine spune ceva care le contrazice spusele sau contravine intereselor avute riscă să fie scuipat, iar publicația care găzduiește o altă poziție este – primitiv obicei! – bătută sau aruncată la coș. Actul în sine e un proces intelectual mult prea anevoios pentru oameni obișnuiți să comunice folosind „Bă” mai des decât formula de salut. La amenințarea „Îți rup piciorul”, făcută de Ioan Becali la adresa unuia dintre jurnaliștii ProSport, ziarul rezistă tentației de a răspunde la fel de dur și de a trece pragul care separă viața publică de problemele personale. E un subiect sensibil, dar nu mai puțin deranjant decât cel cu care s-a confruntat Doru Gheorghiu atunci când într-un mod scandalos i-au fost jigniți toți membrii familiei. De la copil până la părinți. Există o limită a decenței, a omeniei. Despre bunul-simnț nu are rost să vorbim.
Totuși, tocmai oameni ca ei invocă obsesiv valorile acestea ale familiei! Citeam mai deunăzi în „Confesiunile unui cafegiu”, o interesantă radiografie a Bucureștiului post-belic, cum descria „Armenașul” Gheorghe Florescu neamul Becali din Pipera! Recunosc că mi-a redimensionat cumva percepția despre oamenii care își câștigau existența vânzând bucureștenilor iaurt și brânză de calitate. Am fost tentat să spun un „Și dacă totuși…”. Din nefericire, zi de zi ieșirile publice ale urmașilor întunecă nu numai niște confesiuni, ci și imaginea ori memoria unor oameni care, spun și scriu cei care nu se uitau la emisiuni de sport, erau altfel. Păcat de nume, atunci!