„Răul vine de acolo că orice autoritate tinde să devină abuzivă”. E un citat din „Război cu toată lumea”, volumul publicat de Eugen Ionescu în 1992, una din scrierile sale în limba română. Discursul de ieri al lui Mihai Stoica e, practic, o răfuială cu absolut tot ce îl înconjoară. Următorul pas ar fi o luare publică de poziție în care să îl crtice pe… MM pentru o serie de măsuri luate. E dificil de înțeles ce a vrut să îi transmită lui Duckadam în conferința de presă. L-am auzit pe fostul mare portar al Stelei vorbind despre Tătărușanu și golul încasat de la Adailton, și observația sa era una cât se poate de pertinentă. A fost mai degrabă un sfat ca de la un goalkeeper cu experiență la unul care are multe de învățat. Nu era prima oară când actualul portar stelist rămânea țintuit pe linia porții. Îmi închipui că MM făcea vreo conexiune cu „polemica” pe tema transversalei din Giulești, dar în general luările de poziție ale lui Duckadam sunt de un bun-simț dezarmant. În fapt, „eroul de la Sevilla” echilibrează mult balanța prin tonul și conținutul spuselor sale. „Orice glorie este răsplata unei deficiențe spirituale”, mai spune Ionescu, dar Duckadam nu este orice glorie, iar răsplata pentru ce a făcut el poate îmbrăca în timp diverse forme. Funcție de persoanele care se simt datoare să… i-o plătească.
Oricum, de 1 aprilie ajungea un telefon de „La mulți ani!”. Duckadam îl merita din plin. El aparține istoriei acestui club și a acestui fotbal de o mie de ori mai mult decât orice personaj care azi vine, mâine pleacă. Sau rămâne, funcție de interese. „Helmuth”, cum impertinent i-a zis, e cel mai real lucru care i se putea întâmpla Stelei într-o zi a păcălelilor. De fapt, ca să spunem adevărul până la capăt, în Ghencea fanii sunt condamnați la o epocă a farselor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER