Mâna lui Ilie și mâna lui Roy

Ilie Dumitrescu a jucat și a pierdut pe mâna lui. Sau a lui Hodgson… Ofensiv spre agresiv în fața unei echipe al cărei antrenor, enervat de obrăznicia românilor, a deschis la un moment dat palma cu toate cele cinci degete răsfirate. După asta a strâns pumnul, asmuțindu-și „rezervele” spre poarta lui Tătărușanu. Gestul acela și faptul că a lipsit atât de puțin ca el să se materializeze vorbesc de la sine despre diferența de valoare și de percepție dintre ei și noi. Hodgson a câștigat contra românilor tot cu 4-1. Vorbeam înainte de meci de o revanșă pentru înfrângerea de la Mondialul american, când Elveția, condusă de același tehnician englez, dădea de pământ cu România lui Hagi, Popescu și Dumitrescu. Singura diferență e că lui mister Roy, și nimănui altcuiva, nu îi trecea prin cap atunci să ne arate palma. Superior și arogant, la limita umilinței. Ne‑am pierdut respectul, nu mai speriem pe nimeni și trebuie să admitem asta. Să lăsăm capul în pământ, să muncim, să ne acceptăm limitele și să mizăm pe calitățile puține pe care le mai avem: capacitatea de mobilizare, tehnicitatea, câtă mai e, dorința reală de a ne autodepăși. Nu ne prind infatuarea mimată, aroganța de împrumut, în general tot ce e fals. Să fim naturali și să încercăm să recuperăm. Baloane și mentalitate.