Memegerii

Bătaia sau ce-o fi fost dintre Chivorchian și Stanciu vine să completeze nebunia de la Timișoara și să confirme haosul din întreg fotbalul românesc. Nu e deloc întâmplător că CFR și Urziceni, ultimele două campioane, sunt în bătălie directă pentru titlul de campioană. Acolo e liniște, normalitate, ordine. Un patronat discret, o conducere abilă, un staff tehnic dedicat, un lot valoros și un public cuminte. Acestea sunt ingredientele performanței în România anului 2010. Fără tam-tam, fără exagerări. Sprijin din partea arbitrilor, condescendență din partea celor care au pâinea și cuțitul? Să fim serioși! Aproape toate campioanele din România le-au avut pe astea de-a lungul timpului. Un titlu se câștigă la fel de mult pe gazon, în tribune, în birouri, în culise.

Ceea ce fac MM și Mureșan, oamenii-orchestră din spatele acestor echipe, reprezintă o demonstrație de virtuozitate managerială. Perfizi, ironici, cruzi, corecți, teatrali, onești, diabolici, inteligenți, prefăcuți, psihologi, dar, înainte de toate, pasionați și competenți. Pot jongla cu stări și măști. Calcă pe cadavre, dar pot diseca obiectiv totul. Se tem unul de altul și se respectă reciproc. Ei sunt iar șefii de promoție. Ar mai fi un Stan, un Dinu Gheorghe, posibil un Iorgulescu reinventat. În ultimele trei etape au rămas însă ei. Plus Chivorchian, care ar putea interveni în forță. Sau nu.
Trio-ul Roibu-Gavrilescu-Berbecaru ne-a arătat că în handbalul feminin, slavă Domnului, se poate! Poate cu ei, dar mai ales cu ele, trebuia să începem, dar e clar că azi toți suntem oltchimiști.