Neînțeleșii

Discursul căpitanului Cristi Chivu a surprins. La fel cum bizară a fost și clamarea anului sabatic pe care și l-a luat de la declarații și ieșiri publice, plus acel „dacă vreți, renunț la banderolă!”. Ne-am fi așteptat ca acest simbol să reprezinte mai mult și Cristi să nu anunțe că e gata să renunțe la ea pe tonul și în registrul „Luați-mi boii de la bicicletă!” Nu e problema că intră Chivu în silenzio stampa, e dreptul lui și oricum în ultima perioadă nu debordase în luări de poziție, mai ales în presa din țară. Pericolul e mult mai mare. Chivu a vorbit cumva în numele unei echipe și cu acceptul tacit al unui selecționer care, să ne amintim, nu a ezitat să generalizeze absurd și să eticheteze „Avem o presă de doi bani!”
Vorbim despre naționala României datoare vândută ca performanță suporterului de rând. Autoizolarea, plasarea pe poziții belicoase, noi, ăia bunii și curații, versus restul nu au ce să aducă bun. Războiul acesta cu toată lumea pe care, prin vocea antrenorului și apoi prin cea a căpitanului, tricolorii îl pornesc fie și neintenționat nu va folosi nimănui niciodată. În loc să facă pe bosumflații, ar trebui să își identifice, să își asume, să își recunoască slăbiciunile. Nu de tensiune este nevoie acum și nu de polițe plătite. O națională unită, responsabilă și gata de sacrificiu va fi iubită necondiționat și, automat, va avea succes. Pentru a se întâmpla asta, avem nevoie ca doi dintre cei mai importanți comunicatori să se deschidă, nu să se închidă. Charismatici, joviali, cu vorbe la ei, Lucescu junior și Chivu trebuie să zâmbească, nu să atace. Să fie relaxați, nu să privească încruntați pe sub sprâncene, gata să sară ca un arc la primul gest care nu corespunde așteptărilor pe care ei le au. Prea multă încrâncenare din partea a doi bărbați de succes, a căror muncă a fost relevată mereu inclusiv de presa ticăloșită. Din acest punct de vedere, perioada pregătitoare a campaniei de calificare a început prost. Era liniște, dar apele au fost agitate. De data asta, mai mult din interior.