Noroc, Oli și MM, ADică Steaua

Meme stă chircit în fața scaunului pe care nu mai are stare, Olăroiu sună, Caramarin răspunde, Becali se închină, Dică trimite în bară, același Meme dă un cap într-un stâlp al băncii tehnice. Cadrele se succed cu repeziciune și țin loc de cuvinte. Steaua disperată, Steaua chinuită, Steaua neputincioasă, Steaua prăbușită. Steaua…

Și, brusc, de nicăieri și la fel de bine din marginea careului de 16 metri, Dică dă stop imagine. Derulează toată suferința unui sezon de coșmar și marchează un gol nebun. Apoi își îndreaptă privirea spre cer, acolo de unde tatăl său plecat îl aplaudă. Îl aplaudă și Gigi, omul care nu a crezut în el.

Aseară am avut după mult timp un meci viu în fotbalul românesc. Miza, consistența brașovenilor și disperarea steliștilor au adus ritm, emoție, execuții. Tripleta Meme-Olăroiu-Dică a readus steagul „roș-albastru” sus. Oamenii care în urmă cu cinci ani erau artizanii sezonului de vis au făcut posibilă finala așteptată de peste două decenii: Steaua -Dinamo (e greu de crezut că dinamoviștii vor rata diseară cu Gloria acasă după 2-0 în tur). Dică a fost pariul lui MM și, iată, l-a câștigat, iar Olăroiu a readus o fărâmă de spirit. Poate fi momentul unei renașteri după un sezon cu un bilanț dezastruos: cu antrenorii decapitați pe bandă rulantă, cu jucători luați la kilogram, cu fani alungați. Dică a spus ajunge și a salvat totul de la ruină!

Greu de consolat o echipă frumoasă cum este aceasta a lui Conceicao. O echipă care a jucat mai bine per ansamblu, care merita finala acasă. Ce poți să îi spui lui Ilyeș, omul care la 37 de ani aleargă la fel de mult ca Bănel?! Bătrânul Brașovului și cel al Stelei au remizat, dar de câștigat a câștigat ultimul. Cumva nedrept. Amândoi sunt învingători.